Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a dăruit lui Donald Trump un volum scris de Winston Churchill despre al Doilea Război Mondial, iar soţiei acestuia, Melania, o cutie din argint cu capac emailat realizată pe comandă, cu ocazia vizitei de stat a preşedintelui şi primei doamne a Statelor Unite în Marea Britanie, informează Reuters.
Volumul, scris de fostul premier britanic Winston Churchill, aflat la conducerea Marii Britanii în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, are o copertă purpurie cu incrustaţii aurite pe faţa exterioară.
În timpul vizitei sale de trei zile în Marea Britanie, Trump va comemora împlinirea a 75 de ani de la debarcarea trupelor aliate în Normandia. Preşedintele american a participat deja la un eveniment grandios în stilul monarhiei britanice cu ocazia banchetului găzduit luni seara de regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham
Preşedintele şi prima doamnă a SUA i-au oferit reginei o broşă din argint şi mătase în forma unei flori de mac, marca Tiffany & Co, într-o cutie din lemn pentru bijuterii cu însemnele Casei Albe, iar soţul reginei, prinţul Philip, a primit o jachetă Air Force One personalizată şi un exemplar cu autograf din ediţia princeps a autobiografiei fostului general din armata SUA James Doolittle.
AGERPRES