Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Ce se va întâmpla cu munca de acasă după sfârșitul pandemiei de COVID-19

Ce se va întâmpla cu munca de acasă după sfârșitul pandemiei de COVID-19

După sfârșitul pandemiei de COVID-19 munca de acasă va continua, potrivit unui sondaj realizat de Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).

"Am derulat un sondaj la jumătatea lunii octombrie, este foarte recent. Au participat 58 de membri ai asociaţiei şi multe dintre subiectele care s-au dezbătut în această conferinţă au fost abordate parţial şi în acest sondaj. Primul set de întrebări a fost despre munca de acasă unde asociaţii în proporţie foarte mare, peste 90%, apreciază că munca de acasă va continua şi după terminarea pandemiei. Un procent de 9% dintre ei cred chiar că va continua şi în proporţie de peste 75% din programul de lucru. De asemenea, consideră că munca este mai productivă de acasă o proporţie de 76% dintre membri", a spus Bogdan Mihai, membru AAFBR.â

Potrivit cercetării, inflația se va situa între 5 și 7%, iar economia va crește între 3/5% în 2022. 

 

Subiecte în articol: COVID munca de acasa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri