AstraZeneca va fabrica în UE doar jumătate din dozele de vaccin anti COVID-19 care trebuie livrate statelor membre în al doilea trimestru al anului, restul producându-le în altă parte, scrie AFP. Decizia a fost luată ca urmare a criticilor venite din partea Comisiei Europene, care a acuzat compania că nu respectă livrările stipulate în contract.
La sfârșitul lunii trecute, AstraZeneca a anunțat că nu poate să trimită 400 de milioane de doze de vaccin către UE din cauza mijloacelor de producție insuficiente, fapt ce a provocat tensiuni cu Marea Britanie. CE a acuzat societatea că acordă tratament preferențial Regatului Unit. Producătorul a început să livreze vaccinuri către blocul comunitar în februarie 2021, în timp ce imunizarea britanicilor cu acest vaccin a început din decembrie 2020.
Pentru a onora contractele, compania vrea să livreze și doze de vaccin produse în afara UE, posibil de la Serum Institute of India și de la o fabrică de medicamente din SUA. Însă importarea tratamentului trebuie aprobată de Agenția Europeană a Medicamentului (AEI).
UE intenționează să vaccineze 70% din persoanele adulte până la sfârșitul acestei vei dar nu primește la timp tratamentul, motiv pentru care vrea să mărească rezerva. Aceasta este de 2,3 miliarde de doze, conform contractelor încheiate cu șase companii farma.
AstraZeneca va trebui să livreze 180 de milioane de doze blocului comunitar în al doilea semestru al anului.