Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ce trebuie să știi despre refluxul gastroesofagian

Ce trebuie să știi despre refluxul gastroesofagian

de Redacția Jurnalul    |   

Cauzele apariției refluxului gastroesofagian sunt multiple, inclusiv consumul anumitor alimente.

Medicul Mihail Pautov a vorbit despre simptomele acestei afecțiuni în episodul 9, din sezonul 8, la MediCOOL

Cum se produce digestia

Sistemul digestiv începe din gură și continuă în esofag. ODupă ce este mestecată, mâncarea se combină cu saliva, iar bolul alimentar ajunge în stomac.

Poate să apară o arsursă în piept care se dezvoltă în stomac - gastrita și ulcerul. 

Mâncarea stă în stomac aproximativ 30 de minute, timp în care este dizolvată de acizii din stomac. Apoi mâncarea călătorește prin intestin, unde începe absorbția și digestia. Există sucuri pancreatice și sucuri biliare, care pătrund în duoden și se amestecă cu restul de mâncare.

Din intestine mâncarea pătrunde în colon, unde se formează fecalele. Din acele fecale se absoarbe apa. În această zonă se pot dezvolta alte probleme de sănătate, cum ar fi: diaree, constipație sau o combinație între cele două.

De ce apare refluxul gastroesofagian

În momentul în care mâncarea pătrunde în stomac și începe secreția de suc gastric, acesta are un pH sub 1. Este atât de acid încât dacă s-ar pune pe mână, ar provoca o rană în câteva minute.

Între esofag și stomac există un sfincter care se închide pentru a nu lăsa conținutul să revină. Atunci când se produce o problemă la acest nivel, conținutul din stomac poate să se întoarcă și să provoace arsură.

Pentru a stabili cum se manifestă refluxul gastroesofagian, Mihail Pautov a efectuat un experiment în cadrul emisiunii MediCOOL. În cadrul unei simulări din platou, s-au amestecat mai multe alimente. S-a presupus că un pacient a mâncat ciorbă. Aceasta rămâne în partea inferioară a stomacului, indiferent dacă stai în poziție orizontală sau alergi. Dacă se adaugă saleuri, nu au loc modificări. Sfincterul poate să fie chiar disfuncțional, dacă se efectuează o activitate ușoară nu apar simptome.

Dacă la conținutul existent se adaugă o prăjitură, când stai în poziție orizontală sau alergi, poți suferi o arsură gastrică. De multe ori, pereții gastrici  simt nevoia de presiune pentru că presiunea aceea anunță că s-a ajuns la o senzație de sațietate.

Dacă te întrebi de ce apare refluxul gastroesofagian, gândește-te că în unui pacient obez, stomacul nu mai are suficient spațiu pentru mâncare. Este, practic, înghesuit de toată grăsimea din abdomen. Atunci grăsimea apasă și ajunge mai sus. Sfincterul nu mai face față deoarece pereții stomacului apasă mâncarea. Acidul poate ajunge până aproape de faringe. O altă cauză a refluxului gastric este sarcina.

Rolul carbohidraților în apariția refluxului gastroesofagian

Chiar dacă nu se cunoaște cu exactitate cauza, atunci când mănânci carbohidrați în cantități mari, apar arsuri gastrice. Sunt studii care au comparat o dietă bogată în carbohidrați în cazul unor persoane care sufereau de acest reflux gastroesofagian. Oamenii de știință le-au oferit o dietă bogată în carbohidrați și o dietă cu un conținut redus în carbohidrați.

Persoanele implicate în studiu care au trecut la o dietă săracă în carbohidrați au avut mai puține arsuri gastrice, mai puțin reflux gastric, mai puțină durere în zona epigastrului și au avut inclusiv un somn mai sănătos. Acest tip de dietă a inclus mai puține saleuri, mai puține produse de patiserie și mai puțină pâine. Sunt mai multe studii care demonstrează că o dietă bogată în carbohidrați determină acest reflux gastroesofagian.

De multe ori, unele persoane se gândesc că dacă au această arsură gastrică, ar trebui să alcalinizeze stomacul. Din acest motiv, pot crede că pot rezolva problema dacă beau puțină apă alcalină. Totuși, chiar dacă beau apă alcalină, stomacul rămâne acid.

Stomacul este atât de acid încât nicio apă alcalină n-o să ajute să-l alcalinizeze și să trateze acest reflux gastric. Atunci când se bea apă alcalină se poate ameliora puțin această arsură de la nivelul esofagului. Practic, nu există receptori pentru această arsură în stomac. În zona esofagului sunt receptori pentru simptome de arsuri.

Când consumi produse de patiserie, stomacul devine mai acid pentru a digera acei carbohidrați. Pentru a digera carbohidrații, în special când sunt amestecați cu grăsimile, de exemplu, cum ar fi cele prezente într-o merdenea, stomacul o să apese mai mult pentru că este un mușchi.

Subiecte în articol: reflux gastroesofagian Mihail Pautov
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri