Jurnalul.ro Ştiri Externe CETA: Comisia Europeană va continua demersurile în vederea semnării acordului de liber schimb cu Canada

CETA: Comisia Europeană va continua demersurile în vederea semnării acordului de liber schimb cu Canada

Comisia Europeană nu a renunţat la semnarea tratatului de liber-schimb cu Canada (CETA), în pofida eşecului ultimelor negocieri purtate vineri de această ţară cu regiunea francofonă belgiană Valonia, care a blocat semnarea acordului, au declarat surse comunitare agenţiilor EFE şi Reuters.

'Negocierile începute în această dimineaţă cu guvernul regional din Valonia au intrat în impas (...) Comisia Europeană nu consideră că acesta este sfârşitul procesului ce deschide calea semnării tratatului încheiat între UE şi Canada' a declarat una dintre aceste surse.

Reacţia vine după ce ministrul canadian al comerţului, Chrystia Freeland, a confirmat eşecul negocierilor purtate vineri cu reprezentanţii regiunii valone, ea reproşând Uniunii Europene că 'nu este în acest moment capabilă de un acord internaţional nici măcar cu o ţară care are valori atât de europene precum Canada'. 'Canada este dezamăgită şi eu personal sunt dezamăgită, dar cred că este imposibil. Ne întoarcem acasă', a mai spus în faţa presei Chrystia Freeland, potrivit DPA.

După ce România şi Bulgaria şi-au ridicat obiecţiile cu privire la tratatul CETA, în urma acordului la care au ajuns cu Canada în chestiunea liberalizării regimului de vize, toate guvernele blocului comunitar şi-au dat consimţământul pentru încheierea acestui tratat, cu excepţia celui belgian, care are nevoie de acordul tuturor celor cinci provincii federale.

Nemulţumită de mai multe prevederi ale tratatului, în special cele referitoare la arbitrajul disputelor comerciale între companii şi guverne, Valonia nu şi-a dat acest acord, astfel că tratatul nu poate fi deocamdată semnat. AGERPRES

Subiecte în articol: ceta canada Comisia Europeana
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri