Jurnalul.ro Special Interviuri Cezar Preda: „Ponta e un strigoi politic. Cioloş vrea să împace pe toată lumea”

Cezar Preda: „Ponta e un strigoi politic. Cioloş vrea să împace pe toată lumea”

de Xenia Croitoru    |   

Liberalul Cezar Preda recunoaşte făţiş tensiunile care încă mocnesc în noul PNL între vechii liberali şi foştii pedelişti. Membru în Comisia parlamentară pentru controlul SRI, deputatul PNL critică fără menajamente Guvernul tehnocrat, despre care spune că n-a atras niciun ban european, şi analizează şansele liberalilor în confruntarea cu PSD de la alegerile locale din luna iunie. 

 

Cum funcţionează PNL, după fuziunea cu PDL? Există sau nu tensiuni?

Nu pot să vă dau un răspun simplu, pentru că aşteptările celor din interiorul noului PNL sunt unele, aşteptările cetăţenilor care aşteaptă să vadă un partid sunt altele, iar situaţia nu poate să fie rabinică. Este ori la nivelul aşteptărilor cetăţenilor, ori la un nivel al posibilităţii reale de a închide fuziunea aceasta a celor două partide. Este un proces complex. A fuziona două partide care aveau orizonturi politice diferite şi obiective politice diferite, a fost un lucru şi este un lucru foarte greu A fost o implicare totală a celor două partide care îşi doreau un obiectiv imediat, să poată să dea un preşedinte al României, am primit un ajutor extraodinar de la ceilalţi oameni care nu erau în cele două partide şi preşedintele Iohannis a ieşit. De acolo a început să se vadă şi în interior şi în exterior că lucrurile nu stăteau chiar aşa. Conducerile bicefale de sus până jos, creau impresia că încă funcţionăm ca două partide şi atunci Biroul Permanent a decis să încerce să facă paşi rapizi. Acolo unde s-a putut, deja s-au creat structuri unice, care se observă şi în aceste alegeri locale şi vom evalua cât de benefică a fost această conducere unică.

Asta nu înseamnă că peste tot rezultatele vor fi pe măsura obiectivului pe care ni l-am propus. Foarte mulţi oameni care nu s-au regăsit, nu şi-au găsit locul, n-au făcut altceva decât să alimenteze bidoanele acestea politice, PMP şi ALDE. Toate aceste partide îşi trag seva din nemulţumirile fuziunii noului PNL. Este un lucru pe care nu l-am putut gestiona corespunzător. Acum să vedem dacă am ales oamenii cei mai buni. Vom vedea exact dacă cei pe care i-am pierdut erau cu adevărat mai slabi decât cei pe care i-am învestit cu încrederea noastră. Toată lumea spune că acest examen din 5 iunie va limpezi apele. Nu poate limpezi apele, poate da naştere unor mici corecţii. Pentru că niciun partid serios de anvergura PNL, care nu îşi mai trage procentele şi până la urmă anvergura, nici de la emoţia alegerii preşedintelui Iohannis, nici de la bâlbele PSD, ci pur şi simplu din acţiunile sale, va trebui să stea în această poziţie de luptă să atace alegerile din noiembire. Orice altă acţiune politică, că se va face un Congres, că se vor tăia capete, că se vor premia capete, este o chestiune de cancan. Analiza unui partid mare se face după ce se încheie ciclul de alegeri, adică după noiembrie. Eu nu aş face niciodată greşeala ca după alegerile locale, în afara de corecţiile care se impun, acele învestiri de încredere, ne pregătim să câştigăm alegerile din noimbrie. Este prima dată în istoria post-decembristă când alegerile locale sunt viciate cu şanse la începerea lor. Eu cred că ne vom concentra pe primarii noştri, pe ceea ce înseamnă centrele urbane, oraşele mari, inclusiv Bucureştiul. Acesta este obiectivul.

 

Domnul Blaga spunea că un Congres ar putea fi organizat anul viitor.  Ar putea avea loc şi mai devreme?

În general preşedinţii de partid sunt oameni cu o viziune mult mai largă faţă de cei din linia a doua, cum sunt eu. Părerea mea este că un Congres al PNL va avea loc în 2017. Cine vrea să facă Congres, depinde ce masă critică se crează. Dacă începem să tragem unul hăis şi unul cea, dacă vrem Congres între alegerile locale şi parlamentare, e o greşeală politică. Dacă se crează o masă critică, dacă lucurile evoluează într-un sens negativ în ceea ce priveşte această fuziune, atunci putem avea orice eveniment, inclusiv Congres. Dar eu nu cred că vom avea aşa ceva.

 

Cum vi se pare noua legislaţie electorală şi care este scorul pe care mizează PNL la aceste alegeri?

Despre legea electorală, este şi bună şi mai puţin bună. De ce este bună? Pentru că duce într-o zonă a transparenţei tot ceea ce înseamnă candidatură şi campanie electorală. De ce e proastă? Pentru că modalitatea în care poţi să îşi exprimi programul, să îţi duci programele în faţa cetăţeanului, sunt extrem de reduse. Presa trebuie să ducă programele candidaţilor în dezbaterea cititorilor eliminând alte forme, legea, care ne permiteau înainte să facem diferite acţiuni, mitinguri, lucruri care atrăgeau atenţia şi asupra programului şi asupra profilului.

 

Credeţi că oamenii sunt mai puţin informaţi asupra campaniei electorale?

Da, 100% da. Cetăţenii vor alege în orb. În Bucureşti, în oraşele mari şi centrele urbane. În mediul rural nu există nicio posibilitate să facă, să participi la o întâlnire. Dacă te duci la o nuntă spune că ai încălcat legea electorală. Lucrurile astea au dus cu un pas înapoi în ceea ce priveşte informarea. Votul politic pentru noi, eu am afirmat anterior că ne vom concentra pe centrele urbane. Vom bate PSD în centrele urbane. Nu ştiu în mediul rural, deoarece plecăm cu un handicap de cinci sute şi ceva de primari, prin acea lovitură de stat a lui Dragnea. Acolo nu pot să vă dau un pronostic. Sper să avem o prestaţie care să înceapă cu trei, adică peste 30%. Acesta este un obiectiv corect pentru PNL, orice poziţionare cu cinci procente în plus sau în minus duce partidul într-o analiză mai serioasă, şi cinci procente în plus duce partidul pe primul loc în opţiunile electorale.

 

Dacă nu faceţi pragul pe care vi l-aţi propus, cine ar putea fi vinovat pentru acest lucru?

Există o decizie şi o prevedere în documentele PNL care spune că la fiecare alegeri organizaţiile care se clasează ultimele sunt analizate temeinic şi acolo în general se produc schimbări radicale, de la şefi de organizaţie, Birou permanent. Este o chestiune care a intrat deja în uzualul analizelor PNL. Ultimele zece sigur vor avea probleme în sensul că se aşteaptă şi se doreşte reîmprospătarea şi maximizarea pentru toamnă. Dacă ne referim la divizii la nivel înalt, mi se pare o prostie să laşi partidul fără preşedinte cu patru luni în preajma alegerilor. Cei implicaţi în campania electorală sunt primii vinovaţi, cei care nu s-au implicat în campanie şi stau pe margine vor da vina pe cei care s-au implicat. Numai că nu mai poate fi păcălit un partid cu asemenea atitudini. Cine nu s-a implicat în campania electorală, este neimplicat în viaţa partidului şi nu cred are vreo şansă cu poziţionări de genul „hai să găsim vinovaţii” şi să le tăiem capetele, că noi nu ne-a implicat, dacă ne-a fi implicat ieşeau lucruri minunate. Ăştia sunt nişte neicanimeni, care au ajuns prin partid cu interese şi cu obiective care nu au nimic cu viaţa unui partid. Noi am făcut o fuziune foarte rapid pentru acel obiectiv cu domnul Iohannis, dar în istoria noastră, lungă a PNL şi scurtă a noastră, de 24 de ani, noi am avut obiective diferite. PDL din 2004, nu a avut timp decât să câştige alegerile. Noi de 12 ani n-am dorit decât să fim primii. PNL cel vechi nu a avut obiectivul ăsta. Ştia că în faţa lui sunt două partide puternice, PSD şi PD. A fost întotdeauna într-o strategie de poziţionare foarte bună, dar nu să câştige. Acum suntem un partid mare care vrem să câştigăm. Trebuie întotdeauna să optimizăm şi dorinţele fiecărui membru, modul în care structurează campania, modul în care se prezintă ca un câştigător. Ăsta a fost un handicap. Cred că încet, încet că am reşuti să inoculăm fiecrăui membru a noului Pnl că noi suntem un partid care merităm să câştigăm alegerile.

 

Credeţi că este un dezavantaj faptul că aceste alegeri nu vor avea loc în două tururi aşa cum îşi dorea PNL?

PNL a făcut un compromis pe care nu a reuşit să îl explice suficient în faţa cetăţenilor. Atunci când a fost Comisia de cod electoral, ceea ce a avut împuternicire colectivul nostru din partea PNL-ului a fost să susţină alegeri în două tururi, pentru o mai bună reprezentativitate, pentru schimbarea unui sistem care permitea alegeri cu 15% a unui primar. Atunci însă, nu am susţinut până la capăt pentru că am fost şantajaţi că nu mai trec celelalte trei legi electorale, aceea a finanţării partidelor, a înfiinţării partidelor şi a modului cum se aleg preşedinţii de Consilii Judeţene. Şi atunci, printr-un şantaj, aşa cum ne-a obişnuit PSD, noi am zis decât să nu trecem nicio lege din cinci, mai bine să trecem trei şi am intrat pe un culoar de contestare a acestor alegeri într-un singur tur şi atunci lupa s-a prelungit până în prejma campaniei şi noi nu am mai putut să apelăm la instrumentele constituţionale de a face alegeri în două tururi. Părerea PNL este că alegerile trebuie să fie în două tururi, cu argumentele pe care le-au prezentat toate partidele. Mai ales că modificând legea de înfiinţare a partidelor, dai dreptul multor formaţiuni noi să apară pe scena politică, ori aceşti candidaţi nu au absolut nicio şansă.

 

Credeţi că PSD ar fi de acord cu modificarea legii electorale?

Este obligatoriu! Avem legea în Parlament. Este obligatoriu să o punem pe ordinea de zi. Când vom avea majoritate, primul pachet de priorităţi va fi şi acesta. Aşa cum a fost pentru alegerile din toamnă, iată, suntem în luna mai, avem tot timpul până în luna noiembrie. Am dorit să mărim în diaspora, unde avem trei milioane de oameni, să mărim de la doi senatori la patru, şi de la patru deputaţi la opt. Nu a vrut PSD-ul, pentru că la ei secţiile erau goale. Ştiţi ce zicea Firea. Toate secţiile de votare la alegerea preşedintelui sunt goale, pentru ce trebuie să le dăm reprezentativitate, să spunem că la trei milioane de români în ţară, la patru sute de mii de locuitori avem trei senatori şi şapte deputaţi. Iar la trei milioane de români noi avem doi senatori şi patru deputaţi. Nu au vrut. Iarăşi, primul lucru care va fi, dacă vom avea majoritate, va fi să modificăm legea asta, care puteam să o facem acum.

 

De ce PNL nu l-a propus din prima pe Cătălin Predoiu candidat la Primăria Generală? Din sondaje pare că PNL a scăzut cumva în ceea ce priveşte credibilitatea.

În momentul în care s-a nominalizat primul candidat al PNL, Cătălin Predoiu nu era preşedinte. Era domnul Teodor Atanasiu cu doamna Anca Boagiu şi l-au nominalizat în unanimitate pe domnul Cristian Buşoi. A venit domnul Cătălin Predoiu ca şi preşedinte la Bucureşti, s-a pregătit să conducă un Guvern, şi-a luat rolul în serios şi după aproximativ trei săptămâni s-au făcut analizele şi s-a decis să se facă rocada între candidatul Buşoi şi Ludovic Orban. Cu aceeaşi intenţie de vot, numai că s-a considerat că domnul Orban are un potenţial de creştere. S-a luat decizia asta. Cătălin Predoiu a fost total de acord. Aţi avut o decizie, dacă doriţi acum facem asta şi ne înscriem în bătălie şi eram foarte porniţi pe această bătălie în campania pre-electorală. La urmă s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu domnul Orban, care nu depindea nici măcar de voinţa domnului Predoiu şi atunci a trebuit să luăm o decizie. Cătălin Predoiu a spus „trebuie să luăm cea mai bună decizie. Cred că se impune să ne deschidem şi către societatea civilă, pentru că dreapta e divizată şi hai să găsim un candidat bun”. Nimeni nu i-a cerut atunci lui să candideze, nici el nu s-a gândit că el trebuie să fie singur în numele PNL-ului să candideze şi s-a ales soluţia Marian Munteanu. În momentul în care s-a concluzionat că nu e bun nici Marian Muntea, atunci Cătălin Predoiu a spus „stop joc, intru eu şi cu asta basta. Încetăm căutările”. Deci, o decizie care nu era să o ia Cătălin Predoiu înainte să dea un candidat afară pe care îl nominalizase partidul. El când a venit la conducerea organizaţiei de Bucureşti, trebuia să facă, să se aşeze pe scaun și să zică, „domnul Buşoi, eu candidez, te rog să pleci acasă”.

 

 

Peste câteva luni vor veni alegerile parlamentare. O să aducă PNL în faţă nume deja cunoscute sau vor fi nume noi?

 Şi, şi. Eu povestea asta că partidul va aduce nume noi total şi vor dispărea cei vechi, nu se poate. Noi avem 80% la locale nume noi şi 20%nume vechi. La nivel de alegeri parlamentare partidul face o analiză mult mai serioasă. Şi aici vreau să vă spun că un partid nu merge în general numai bazat pe administraţie locală, merge pe viziune, pe politicieni care ştiu ce înseamnă o doctrină, ştiu ce înseamnă o poziţionare de dreapta. Deci, vor fi şi noi, vor fi şi oameni vechi. Într-adevăr, avem un decalog din care nu vom ieşi. Avem capacitatea prin Statut și prin decalogul pe care ni l-am impus să ne selectăm politicienii şi să nu ne fie ruşine cu ei.

 

Ce spuneţi despre faptul că Victor Ponta s-ar putea întoarce în viaţa politică şi ar putea ajunge preşedintele Camerei Deputaţilor?

 Referitor la domnul Victor Ponta, l-aş înscrie într-o galerie a strigoilor politici. Mai e un personaj, care tot așa... Ei sunt strigoi politici, dar ne bântuie rău. Orice om sănătos la cap, şi eu sunt un om care am acces şi fac politică la Strasboutg pentru ţara mea, nu îşi poate imagina că strigoii politici care au nu numai probleme penale, care deja au închis un ciclu de activitate, pot să revină în prim-plan. Pentru mine cel puţin lucrul ăsta e clar. Şi fandările PSD sunt de amorul artei. Nu este propunerea PSD Victor Ponta pentru Camera Deputaţilor! Îmi asum această declaraţie! Şi o să vedeţi. Pentru că nu se poate. În legătură cu domnul Zgonea, domnule, să plece. A fi preşedintele Camerei Deputaţilor, cum este domnul Zgonea,  nu este altceva decât un clişeu pe care l-am parcurs toate partidele. Toţi am făcut greşeli de am pus oameni care până la urmă nu s-au ridicat la nivelul numărului trei în statul român. Să plece, să vină altul. Nu ştiu dacă o avea resursă. Am văzut şi aţi văzut şi dumneavoastră câtă valoare are, dar în general locul în stat, Senat şi locul trei în Camera Deputaţilor, trebuie să fie oameni cu o pregătire profesională, morală, cu o pregătire în spate.

 

Cum vedeţi Guvernul tehnocrat? Se tot fac schimbări, se remaniază miniştri...

 Cuvântul cheie al acestui interviu este rabinic. Guvernul Cioloş este rabinic. El vrea să împace pe toată lumea, inclusiv pe el însuşi. Nu va reuşi. Este ezitant, îl susţinem pentru că asta a fost calea, să avem un Guvern să ne gestioneze treburile mai prost sau mai bine ca apa sfinţită până încearcă partidele să se reformeze. Noi am început să ne reformăm, PSD-ul nu. Dar PSD-ul spune că nu îl susţine, dar nu îl dă jos. Nu văd un câştig pentru România această etapă tranzitorie de un an. Am văzut chiar promisiuni ale premierului şi ale vicepremierului, Vasile Dâncu. Primul-ministru zicea: vom rezolva problema salarizării din Educaţie în 2017. Dâncu zicea: reforma în administraţie trebuie obligatoriu să înceapă din 2017, când ei nu or să mai fie. Nu am pomenit aşa ceva. Eu cred că ei trebuie să stea mai puţin pe facebook, să se ocupe să gestioneze problemele pe care politicul nu le-a rezolvat. Şi aici eu am crezut şi pe Cioloş îl susţinem pentru că Cioloş e un om zic eu serios, restul miniştrilor am văzut cum îi schimbă. Eu cred că ei puteau să rezolve ceea ce nu ne-am înţeles noi partidele. Puteau să facă standarde în administraţie, să restrângă această legislaţie stufoasă, să dea un drum României în ceea ce priveşte administarea fiscală a României. Nu să publice nişte liste aşa-zise ale ruşinii.

 

Cât de slab vi se pare actualul Guvern faţă de Guvernele politice?

 Eu analizez Guvernul prin prisma premierului, el este răspunzător. Ceilalţi nici nu ştim cum îi cheamă. Din punctul meu de vedere cum evaluez eu, pentru că eu îl compar cu ceilalţi prim-miniştrii, el va lua o notă mare, pentru că el este un om serios. El nu este nici miştocar, nici golănaş, nici om care dă replici de amorul replicilor, este un om serios. Deci, el când iese la televizor sau când iese în spaţiul public spune că este un om care vrea să facă ceva. După părerea mea, am văzut că el a dat miniştrilor nota şapte cu indulgenţă. Eu îi dau şapte cu plus. Pentru că îi dau plus, i-l dau domnului Cioloş.

 

 

Valoarea acestui Guvern pe care noi PNL-ul ne-a angajat să îl susţinem, va rezida în noiembrie la câţi bani europeni a atras. Până acum nu a atras nimic. Am înţeles, PNL nu ştie, PSD nu ştie, dar ei nu ştiu? Ei care vin jumătate de la Bruxelles, nu ştiu să atragă fonduri europene?

 

Cine se aştepta ca fuziunea dintre două partide cu motoare diferite, cu caroserii diferite, să poată să facă o maşină perfectă, se înşela. Fuziunea pentru alegerea preşedintelui României şi succesul alegerii domnului Iohannis a creat impresia că PNL deja este un motor foarte bine uns, un motor care deja funcţionează. Nu era aşa!

 

Apariţia domnului Cătălin Predoiu a fost oportună în momentul în care PNL trebuia să intre în bătălie şi şi-a asumat-o fără niciun fel de rezervă. Eu cred în şansele lui Cătălin Predoiu. Noi l-am propus pe domnul Predoiu, căruia nu are ce să i se reproşeze. Am văzut că se încearcă să se lipească de listele electorale, că au fost listele incomplete. Candidatul PNL este ce a avut mai bun partidul.

 

 

De aia nu mai putem noi PNL ce se întâmplă cu Zgonea. Să plece! Restul, jocurile lor, care e Zorro, nu mă interesează. Este o luptă incredibilă. Cum poţi să faci un delict de opinie să dai afară un om din partid pentru că a avut altă opinie, al doilea om din partid? Ăştia sunt comunişti. Nu au nicio treabă. Nu le-a convenit, la revedere! Mă mir ca nu l-au împuşcat sau să-i facă vânt pe scări.

Subiecte în articol: cezar preda
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri