Jurnalul.ro Special Mutare pentru listarea CFR Călători - demiterea directorului general

Mutare pentru listarea CFR Călători - demiterea directorului general

de Diana Scarlat    |   

Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, e vizat de demitere, fiind cel care s-a opus vânzării companiei și listării la bursă. Prima lovitură a fost dată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) al cărei nou președinte a refuzat, luna trecută, să dea companiei o parte din banii pe care statul ar fi trebuit să-i plătească pentru compensațiile anuale. Astfel, compania va intra, inevitabil, în incapacitate de plată, poate chiar din luna august. Deși directorul CFR Călători a explicat situația, atenția de la subiect a fost mutată pe „salariul nesimțit” de 5.500 de euro pe lună pe care acesta îl primește de la CFR. De fapt, Traian Preoteasa le încurcă socotelile actualilor membri ai Guvernului, refuzând să listeze compania la bursă, iar singura soluție este să fie demis, chiar dacă astfel se încalcă legea, iar directorul va avea câștig de cauză în instanță.

 

Guvernul Bolojan trebuie să scoată cât mai repede compania feroviară a statului la bursă, pentru a îndeplini un jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență, iar confirmarea a venit de la vicepremierul Dragoș Anastasiu, care a explicat că trei companii ale statului, dintre care una din Transporturi, trebuie să fie listate. 

Confirmarea faptului că Executivul va scăpa, în cel mai scurt timp, de directorul CFR Călători a venit de la vicepremierul Tanczos Barna, care susține că Traian Preoteasa, directorul general al CFR Călători, trebuia demis din funcție imediat după ce a făcut declarațiile scandaloase despre veniturile sale.

Atenția de la subiectul fierbinte – incapacitatea de plată a CFR Călători și blocarea proiectelor de achiziții ale companiei statului, cauzată de refuzul președintelui ARF de a plăti compensațiile – a fost deturnată pe „salariul nesimțit” al directorului general Traian Preoteasa. Deși există directori generali ai unor companii de stat care au salarii mai mari decât dublul celui încasat de directorul CFR Călători - de exemplu, la Societatea de Transport București, directorul încasează 12.000 de euro pe lună -, s-a comparat venitul total al lui Preoteasa cu salariile celorlalți, concluzia fiind că încasează prea mulți bani pentru o companie care generează pierderi.

De fapt, exact sub conducerea lui Preoteasa, CFR Călători a înregistrat pentru prima oară profit, după două decenii, iar pierderile pe care le avea proveneau tot din subfinanțarea companiei, prin decizii anterioare ale fostelor guverne.

Și tot sub conducerea actualului director general s-au făcut și primele investiții în achiziții și reparații de locomotive și material rulant, după ce ARF nu a fost în stare să cumpere garniturile de tren pe care le-a promis de la înființare. 

 

Venitul nu este egal cu salariul

 

Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, a explicat, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o cu o lună în urmă, că are venituri lunare de peste 11.000 de euro – dar era un răspuns la o întrebare a jurnaliștilor care i-au cerut să-și justifice veniturile mai mari decât salariul pe care îl încasează oficial de la companie.

Directorul CFR Călători a explicat că veniturile provin atât din salariu, cât și din închirierea apartamentelor pe care le deține, dar a fost acuzat de aroganță. „În concepţia unora, probabil, angajaţii statului trebuie să fie săraci lipiţi pământului. Nu sunt sărac. Nu am 5.000 de euro pe lună, am 4.000 de euro numai pe chiria din Dubai. Am peste 11.000 de euro pe lună. Am 5.500 de euro de la CFR Călători. Sunt membru CA, nu primesc indemnizație CA. 3.500 de lei, nu mai știu cât, oricum foarte mică, cea mai mică indemnizație cred că din România, la Metrorex, în Consiliul de Administrație. Deci, vreo 600 de euro. Adunat, cam 6.500. 3.500 chiria din Dubai și mai am o chirie în România, tot cu 600 de euro. Deci 11.000, 10.800 de euro”, a spus Preoteasa.

 

Adevăratul motiv nu era „salariul nesimțit”

 

Acesta a devenit imediat pretextul cererii demisiei sau a demiterii sale imediate. Vicepremierul Tanczos Barna a declarat, la RFI, că e nevoie de o reformă serioasă la CFR Călători, de exemplu, iar salariul directorului ar fi ajuns „la niveluri obraznice, chiar nesimțite”. De fapt, salariul directorului unei companii de stat este calculat conform legii guvernanței corporative, nu și-l stabilește directorul, de la sine putere.

„Avem companiile din domeniul transporturilor, care sunt companii ineficiente, pe pierdere, datornice la stat și unde se mai laudă și directorii că nu sunt săraci, că au 11.000 de euro salariu. Da, acea persoană trebuia dată afară imediat de Ministerul Transporturilor și acolo trebuie făcută o reformă serioasă, pentru că CFR-urile practic sunt companii care trăiesc din banul public și unde salariile din păcate au ajuns la un nivel obraznic, aș putea să spun nesimțite”, a declarat Tanczos Barna, care a venit imediat și cu un exemplu de bune practici, respectiv Hidroelectrica, o companie listată la Bursă.

Confirmarea faptului că problema reală este listarea CFR Călători la Bursă a venit, simultan, de la celălalt vicepremier al Guvernului Bolojan, Dragoș Anastasiu, care a declarat, în aceeași zi, că este imperios necesar ca România să-și listeze trei dintre companiile statului, dintre care una să fie din Transporturi – iar CFR Călători ar fi singura care s-ar încadra în cerințe, fiind deja pe profit, în ciuda tuturor încercărilor ARF de a o băga în incapacitate de plată și de a-i bloca proiectele de achiziții.

„În primul rând, noi, prin PNRR, ne-am asumat chiar obligația de a lista cel puțin trei companii la bursă și asta va trebui să facem dacă nu vrem să ratăm jalonul. În rest, cu siguranță că e o decizie politică ce va trebui să fie luată. Este una dintre variantele care pot fi discutate în sensul eficientizării companiilor respective. Fie din energie, fie din transporturi. Sigur că, dacă listăm companii neprofitabile, nu e foarte bine, pentru că valorile sunt foarte mic”, a explicat Anastasiu, marți, la Antena3CNN. 

 

Compensație de 33 de lei per kilometru, în loc de 47

 

CFR Călători încă se menține pe profit, deși noul președinte al ARF, Mihai Barbu, a refuzat să plătească din banii veniți de la Guvern suma calculată la finalul anului trecut pentru compensațiile CFR Călători. Mai exact, în loc să plătească suma de 47,4 de lei per kilometru către compania statului care deja a angajat cheltuieli enorme, în baza acestui calcul agreat cu ARF în decembrie 2024, a dat doar 33 de lei per kilometru. CFR Călători a rămas astfel cu datorii cumulate în cuantum de circa 50 de milioane de lei pe lună, din ianuarie până acum.

După aproape o lună de scandal și discuții în contradictoriu cu directorul general al CFR Călători, Barbu (numit și susținut de PNL) i-a cerut acordul premierului Ilie Bolojan pentru a continua plata către compania feroviară a statului la o sumă cu mult sub cea negociată de ARF și CFR Călători la finalul lui 2024. Iar premierul i-a dat undă verde, riscând intrarea în incapacitate de plată a companiei, blocarea proiectelor de achiziții și reparații sau chiar oprirea circulației trenurilor.

Barbu a mai propus ceva luna aceasta: să dea banii numai pentru rutele neprofitabile, nu și pentru cele „comerciale”, iar o astfel de modificare ar duce la dublarea prețului biletelor de călătorie, ducând, pe cale de consecință, la scăderea dramatică a profitului CFR Călători.

 

Scăderea profitului, prin dublarea prețurilor

 

Compensații primesc toți operatorii feroviari, nu doar compania statului, doar că la CFR Călători se acoperă numai 55% din costuri cu acești bani, iar firmele private își acoperă 80% din costuri. Traian Preoteasa a explicat că firmele private acoperă doar 20% din totalul rutelor din țară și CFR Călători operează pe restul de 80%, iar cele mai multe rute care ar fi considerate „comerciale”, din perspectiva președintelui ARF – adică ar produce profit și nu ar mai trebui să se acorde compensații pentru ele – sunt operate de compania statului. 

Astfel, biletul de tren devenind un lux, vânzările ar urma să scadă semnificativ, dar ar afecta mai ales compania statului care are cele mai multe astfel de rute, acoperind 80% din totalul transportului feroviar la nivel de țară. Surse din Ministerul Transporturilor au declarat, pentru Jurnalul, că soarta CFR Călători ar urma să fie la fel ca a CFR Marfă sau Petrom. Compania se duce către faliment, în mod intenționat și cu ajutorul statului, pentru a se vinde pe bani cât mai puțini. 

Tot ce a făcut ARF, de la înființare, arată că intenția despre care se vorbește se confirmă. Sursele spun că CFR Călători ar urma să fie cumpărată de un operator mare din Germania sau Austria – ceea ce declară și reprezentanții sindicatelor feroviarilor, de peste 10 ani. Noul președinte al ARF a accelerat procesul de falimentare a operatorului feroviar al statului român, prin deciziile pe care le-a luat, fără a ține cont de calculele făcute între CFR Călători și fostul președinte al ARF înainte de numirea lui în funcție. 

CFR Călători a anunțat, ieri, că va reduce cheltuielile companiei cu 130 milioane lei și indemnizațiile Directorului General și Directorului Financiar - Contabil cu 10%.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri