Jurnalul.ro Ştiri Observator Tragedie feroviară pe ruta București-Constanța! O femeie a murit lovită de tren între Valu lui Traian și Basarabi

Tragedie feroviară pe ruta București-Constanța! O femeie a murit lovită de tren între Valu lui Traian și Basarabi

de Redacția Jurnalul    |   

Traficul feroviar este întrerupt duminică după-amiaza pe linia București-Constanța, între Valul lui Traian și Basarabi, unde un tren de călători a lovit mortal o femeie.

Compania CFR SA anunță că la ora 12.52, între Valul lui Traian și Basarabi, s-a produs un accident feroviar, în care trenul RE 11080, operat de Regio Călători, a lovit o femeie.

În urma impactului, persoana a suferit leziuni incompatibile cu viața.

Cazul a fost preluat de organele abilitate pentru efectuarea cercetărilor.

Circulația feroviară este întreruptă temporar pe ambele fire de circulație între stațiile Valul lui Traian și Basarabi, pentru a permite desfășurarea intervenției și a investigațiilor specifice. Trenul IR 16085 staționează în stația Basarabi și va rămâne în așteptare până la finalizarea cercetărilor de către organele abilitate.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: cfr sa femeie lovita tren
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri