Romanul „Anul tău perfect” de Charlotte Lucas a ajuns în sfârşit şi în România. Wiebke Lorenz este numele adevărat al autoarei care scrie sub mai multe pseudonime. A fost jurnalistă, iar pasiunea pentru cuvinte a împins-o să scrie poveşti pentru toate gusturile. Scrie thrillere, comedii romantice, drame şi mistere. Pentru fiecare gen are un alt pseudonim, iar pentru unele cărţi colaborează cu sora ei.
Jurnalul: Aţi vrut întotdeauna să deveniţi scriitoare?
Charlotte Lucas: Nu. De fapt mi-am dorit să fiu muzicantă, să studiez clavecinul, un instrument muzical vechi cu claviatură. Când am împlinit 17 ani, ziarul local căuta scriitori freelance, critici care să scrie despre concertele de muzică clasică. M-am angajat şi am făcut acest lucru în paralel cu şcoala. Aşa mi-am descoperit dragostea pentru scris, iar lucrurile s-au schimbat. Am decis să devin jurnalist, iar apoi am ajuns să scriu cărţi.
Vă e dor de „tabăra” mea?
Da, din când în când. Munca de scriitor este una izolată. Stai într-un birou mic, în faţa calculatorului, eşti un fel de sociopat. Nu ai colegi cu care să vorbeşti, totul este în capul tău. De aceea, uneori îmi este dor de jurnalism.
Scrieţi sub pseudonime diferite. De ce?
Da, pentru că scriu foarte multe genuri de romane. Folosind numele meu adevărat, Wiebke Lorenz, scriu trhillere psihologice. Poveşti despre crime, multe cadavre şi lucruri de genul acesta. Aşa că oamenii ar fi bulversaţi dacă ar cumpăra o nouă carte de Wiebke Lorenz şi ar descoperi că este o comedie romantică, aşa cum scriu sub numele de Charlotte Lucas. Alt pseudonim pe care îl folosesc este Anne Hertz. Este un pseu-donim pe care îl folo-sesc împreună cu sora mea. Scriem poveşti chick-lit, comedii amuzante.
Este greu să treceţi de la un stil la altul?
Nu chiar. M-a ajutat mult faptul că am fost jurnalistă, am scris pentru multe reviste şi ziare. Am fost nevoită să schimb mereu stilul de scris, aşa că sunt obişnuită. „Anul tău perfect” este prima carte sub pseudonimul Charlotte Lucas. Cartea apare şi în România.
Despre ce este vorba?
În „Anul tău perfect” îl avem pe Jonathan care este un editor, are puţin peste 40 de ani şi este puţin ciudat. Este singur, divorţat şi cam îngust în gândire. Totul în jurul său trebuie să fie corect, este un personaj dificil. Pe 1 ianuarie găseşte un calendar gata completat pentru noul an. Cineva a trecut deja în el întâl-niri, programări. Jonathan încearcă să găsească proprietarul acelui calendar, dar pentru a face asta se duce la toate întâlnirile programate, iar viaţa lui se schimbă. Într-un fel pozitiv. Da, într-un fel pozitiv. Întrebarea este cine a completat acest calendar şi de ce l-a găsit tocmai Jonathan. Pentru că nu-l găseşte întâmplător, ci i l-a lăsat cineva pe ghidonul bici-cletei, deci e ceva intenţionat.
Cine a scris calendarul şi care este secretul din spatele lui?
Bineînţeles că este vorba despre o femeie.
Ce v-a inspirat să scrieţi „Anul tău perfect”?
A fost doar o idee care mi-a apărut din senin. De obicei, în legă-tură cu alte cărţi pot spune că ideea mi-a venit de acolo sau de dincolo. Dar în acest caz, m-am trezit într-o dimineaţă şi am ştiut că este despre un filofax pe care cineva îl găseşte şi încearcă să rezolve misterul. Aţi promovat la Frankfurt cartea „Ne vedem la Happy End”.
Despre ce este vorba?
„Ne vedem la Happy End” este despre o femeie care nu suportă poveştile, cărţi sau filme, care au un final tragic. De exemplu, Romeo şi Julieta, Titanic etc. Nu se poate abţine şi trebuie să scrie un alt final. Are un blog pe care scrie aceste finaluri. Are şi o comunitate uriaşă de fani care iubesc noile finaluri pentru acele poveşti tragice. Într-o zi, dă peste un bărbat a cărui viaţă este un dezastru şi decide să-i dea şi lui un final fericit. Vrea să-l ajute să fie un om fericit, dar descoperă că el nu-şi doreşte acest lucru.
Cum aţi ajuns la acest titlu?
Mi-am dorit ca romanul să se numească „Finaluri mai bune”, dar editura mea nu a fost prea încântată de acest titlu. Aşa că m-am tot gândit la un titlu. Într-o zi, conduceam, iar la radio cânta o melodie a celor de la Placebo. Refrenul spunea „ne vedem la sfârşitul mai bun”. L-am sunat pe editorul meu şi i-am spus: Ştiu. Ne vedem la sfârşitul mai bun sau la happy end. Acasă am căutat versu-rile piesei şi mi-am dat seama că cei de la Placebo nu cântă „ne vedem la sfârşitul mai bun”, ci „ne vedem la sfârşitul amar”. Adică exact invers.
Scrieţi în fiecare zi?
Nu. Înainte să mă apuc de scris, planific foarte bine. În primul rând, trebuie să dezvolt întreaga poveste, toate personajele, toate punctele de cotitură, iar acest lucru durează o vreme. Îmi ia între 3 şi 6 luni doar să planific. Abia apoi mă apuc de scris şi scriu în fiecare zi timp de 4-5 luni.
Ştiţi finalul încă de când vă apucaţi de scris sau lăsaţi povestea să evolueze?
Ştiu întotdeauna finalul. Dacă m-aş apuca de scris fără să ştiu finalul, n-aş ajunge nicăieri. Aş spune în mijlocul cărţii că nu ştiu încotro merge povestea. Spuneţi-mi ceva despre ritualul zilnic.
Când scrieţi, unde scrieţi?
Înainte să am un copil, scriam în timpul nopţii, oricând simţeam nevoia. Acum trebuie să fiu foarte disciplinată pentru că trebuie să am grijă şi de copilul meu. O duc la grădiniţă, apoi scriu, ca orice job de birou obişnuit, iar apoi după-masa mă duc după copil şi ziua mea de muncă s-a încheiat.
Care este mesajul principal? Cu ce vreţi să rămână oamenii după ce citesc aceste cărţi?
În primul rând vreau să scriu cărţi intersante, dar vreau şi să spun poveşti despre soartă şi sensul vieţii, despre ce stă în puterile noastre ca să fim fericiţi, dar şi cum să gesti-onăm situaţii grele. Am întâlnit scriitori care mi-au spus că nu au timp să citească alte cărţi pe lângă cele pentru documen-tare.
Citiţi mult?
Da, mult. Citesc mult, mă uit mai rar la televizor. De când am născut-o pe fiica mea, ascult multe audiobook-uri. Când fac lucruri prin casă, am mereu căştile în urechi. Iubesc să citesc.
La ce lucraţi acum?
Am început al treilea roman sub pseudonimul Charlotte Lucas şi încă un roman psihologic.