Difuzată ieri seară de Antena 1 în intervalul 20:29 – 23:59, ediția de ieri Chefi la cuțite a fost lider de audiență la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, obținând o audiență medie de 5.1 puncte de rating și 21.3% cotă de piață, în vreme ce postul de pe locul al doilea, Pro TV, a înregistrat 4.0 puncte de rating și 16.8% cotă de piață. Ierarhia s-a păstrat și pe tronsonul publicului urban, Chefi la cuțite înregistrând 5.3 puncte de rating și 16.9% cotă de piață, în timp ce postul de pe locul 2, Pro TV, a obținut 3.8 puncte de rating și 12.0 % cotă de piață. La nivel național, Chefi la cuțite a ocupat prima poziție, cu o audiență 4.9 rating și 15.2% cotă de piață, în timp ce ocupantul locului secund, ProTV, a înregistrat 4.8 puncte de rating și 14.7% cotă de piață. În minutul de aur 21:59, peste 1,2 milioane de telespectatori au urmărit ediția de ieri Chefi la cuțite.
În cea din urmă ediție de audiții înainte de bootcamp, concurenții intră cu speranțe mari în bucătărie. A mai rămas un cuțit de aur de dat – cui îi va reveni mult râvnita distincție din partea lui Chef Orlando? Candidații vin cu cele mai diverse experiențe culinare, din țară, dar și de peste hotare. Laleh Mohmedi a călătorit tocmai din Australia pentru întâlnirea cu jurații, iar diseară le va dezvălui drumul ei în lumea artei culinare, după ce a fost remarcată de celebrul Chef Jamie Oliver. ”Jamie Oliver a shareuit pe social media creațiile mele ulinare. Deci le-a postat și apoi, după o lună sau două, m-a întrebat dacă pot crea ceva similar pentru el. Așa că am făcut creații din rețetele lui, pentru site-ul său. Mă urmărește și acum pe social media și mă susține, deși nu suntem prieteni”, le-a povestit ea juraților. Despre ce creații gastronomice este vorba, telespectatorii vor afla în ediția de diseară.
De partea cealaltă, Alex Dobre a moștenit pasiunea pentru bucătărie de la mama sa, care a gătit la cele mai renumite hoteluri din Capitală, Alex având acum în spate un deceniu de experiență în restaurante de top din București. ”Îmi plac provocările și simt că pot să câștig. Bunicile mele gătesc extraordinar. Mama are o carieră în bucătărie de peste 30 de ani, a lucrat la cele mai mari hoteluri din București. Deci în permanență am fost înconjurat de oameni care fac mâncare foarte bună. Și a trebuit să țin steagul sus. În momentul ăsta, am peste zece ani de carieră în bucătărie”, a spus Alex.
Și pentru că la Chefi la cuțite porțile sunt deschise și pentru pasionații artei culinare mai puțin experimentați, Cristina Herac intră în audiții cu un vis îndrăzneț, după ce a luat o decizie cu adevărat curajoasă: la 45 de ani, și-a schimbat meseria, alegând să devină bucătar. ”Sunt bucătar de un an de zile. Eu am terminat Facultatea de Limbi Străine. Dar după 20 de ani de stat la calculator, am zis că vreu să fac altceva. Și pentru că-mi place să gătesc, m-am încris un curs la Horeca Culinary School, în București.”, a povestit Cristina. Cu toții vin azi la întâlnirea cu Chefii. Ce preparate vor pregăti și ce verdicte vor primi aceștia telespectatorii vor descoperi în ediția Chefi la cuțite difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY diseară, de la 20:30.
Sursa: Fifty5Blue
Copyright: ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group
Analiza este făcută pe target-urile 21-54 Urban, Urban, și Național
Perioada 6 aprilie 2026