Jurnalul.ro Ştiri Externe China decretează cel mai înalt nivel de alertă în urma cutremurului de 7 grade

China decretează cel mai înalt nivel de alertă în urma cutremurului de 7 grade

Un cutremur cu magnitudinea 7 s-a înregistrat marți seară provincia Sichuan din sud-vestul Chinei, potrivit China Earthquake Networks Center (CENC), citat de Xinhua.Conform institutului geologic american USGS, seismul a măsurat 6,5 grade — transmit agențiile internaționale de presă

Autoritățile chineze au decretat cel mai înalt nivel de alertă în urma cutremurului. Echipe de salvare au fost trimise în regiunea afectată pentru a demara operațiunile de urgență, potrivit unui comunicat de presă dat de autorități. Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața și peste 60 au fost rănite, informează Xinhua.Potrivit analizei preliminare a autorităților chineze, aproximativ 130.000 de locuințe au fost afectate, informează AFP.

Seismul s-a produs la ora locală 19:19 (13:19 GMT) în apropierea parcului național Jiuzhai Valley.

Cutremurul a fost măsurat la magnitudinea 7 de China Earthquake Networks Center (CENC), în timp ce Institutului geologic american USGS a anunțat o magnitudine de 6,5.

Și în ceea ce privește adâncimea seismului, informațiile diferă: în timp ce USGS a stabilit o adâncime de 10 km, seismologii chinezi au măsurat o adâncime de 20 km.

Unda de șoc a fost simțită și în Beijing, aflat la o distanță de 1.200 de km.

 

AGERPRES

 

Subiecte în articol: cutremur Cheile Râmeţului
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri