Jurnalul.ro Ştiri Externe China va menţine eforturile pentru o soluţie diplomatică de oprire a conflictului din Ucraina

China va menţine eforturile pentru o soluţie diplomatică de oprire a conflictului din Ucraina

de Redacția Jurnalul    |   

Administraţia Chinei intenţionează să menţină eforturile pentru identificarea unei soluţii diplomatice de oprire a războiului din Ucraina, a comunicat vineri ministrul de Externe de la Beijing, Qin Gang, citat de agenţia Reuters.

"China vrea să menţină comunicarea şi acţiunile de coordonare cu Rusia pentru contribuţii concrete în sensul rezolvării crizei pe cale politică", a declarat vineri Qin Gang.

Anunţul a fost făcut după întrevederea lui Qin Gang cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, cu ocazia unei reuniuni a Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai desfăşurată în oraşul indian Gao.

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, l-a sunat recent pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, şi i-a transmis că Beijingul vrea să trimită emisari în Ucraina în cadrul eforturilor diplomatice de oprire a conflictului cu Rusia. "Dialogul şi negocierile constituie singurele modalităţi viabile de soluţionare a crizei din Ucraina. Într-un eventual război nuclear, nu va fi niciun câştigător", i-a transmis Xi Jinping lui Volodimir Zelenski, potrivit agenţiei oficiale Xinhua. Xi Jinping a subliniat că Administraţia de la Beijing se va concentra pe promovarea negocierilor de pace şi va face eforturi pentru obţinerea unui armistiţiu cât mai curând posibil.

Ministerul chinez de Externe a prezentat recent un proiect privind un "plan de pace" între Kiev şi Moscova. Beijingul a propus un armistiţiu durabil şi negocieri de pace, prin susţinerea principiului respectării "suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale". În acelaşi timp, China a insistat pentru tratarea cu seriozitate a "intereselor legitime de securitate ale tuturor naţiunilor", sugerând susţinere pentru argumentaţia Rusiei privind obţinerea de garanţii de securitate din partea Statelor Unite şi NATO. Deşi a salutat iniţiativa de pace avansată de China, Rusia a insistat pentru recunoaşterea anexării regiunilor din sud-estul Ucrainei, în timp ce Ucraina a condiţionat orice armistiţiu între armata ucraineană şi forţele militare ruse de revenirea la frontierele Ucrainei din anul 1991.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: China ucraina Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri