Jurnalul.ro Ştiri Externe China îndeamnă Occidentul să nu mai furnizeze armament Ucrainei

China îndeamnă Occidentul să nu mai furnizeze armament Ucrainei

de Redacția Jurnalul    |   

Administraţia Chinei a îndemnat, vineri, Uniunea Europeană şi NATO să nu mai furnizeze armament Ucrainei, pentru a facilita o soluţie de oprire a conflictului cu Rusia, dar secretarul de Stat american, Antony Blinken, a insistat că forţele ucrainene trebuie să primească în continuare armament.

"China consideră că, dacă vrem cu adevărat să punem capăt acestui război, să salvăm vieţi şi să instaurăm pacea, este important să încetăm să transferăm armament pe câmpul de luptă, altfel tensiunile nu vor face decât să crească", a declarat Li Hui, emisarul chinez responsabil de eforturile diplomatice pentru oprirea conflictului militar dintre Rusia şi Ucraina, citat de cotidianul Le Monde.

Însă secretarul de Stat american, Antony Blinken, susţine că furnizarea de armament Ucrainei este singura soluţie de obţinere a unei "păci veritabile".

"Tocmai pentru că nu ne facem iluzii privind aspiraţiile preşedintelui Putin, credem că premisele pentru o diplomaţie concretă şi pentru o pace veritabilă sunt crearea unei Ucraine mai puternice, capabilă de acţiuni în sensul descurajării militare şi apărării în cazul unei noi agresiuni", a declarat Antony Blinken, într-un discurs rosit în Finlanda, care a devenit recent membră NATO.

Uniunea Europeană şi NATO furnizează asistenţă militară masivă Ucrainei pentru a respinge invazia militară rusă. Ucraina şi Rusia nu poartă negocieri de pace. Kievul exclude orice negociere până nu sunt retrase trupele ruse de pe teritoriul Ucrainei.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: China ucraina sua
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri