Jurnalul.ro Ştiri Externe Christmas World din inima Romei, cea mai mare piață de Crăciun din Europa

Christmas World din inima Romei, cea mai mare piață de Crăciun din Europa

de Redacția Jurnalul    |   

Italienii au dublat anul acesta suprafața pieței de Crăciun din inima Romei. Cu instalații pitorești, piețe, jocuri, spectacole și oportunități de a face fotografii „în diferite țări ale lumii”, Christmas World devine cel mai mare loc de Crăciun din Europa.

Christmas World din Roma este amenajat pe o suprafață de peste 30.000 de metri pătrați, mai mult decât dublu față de ediția precedentă, relatează agenția ANSA.

O scenă imensă de 1.500 de metri pătrați va găzdui spectacolele a peste 700 de artiști.

Printre numeroasele noutăți ale evenimentului din acest an se numără decorul fascinantului oraș Tokyo.

S-a amenajat și „Holiday Street”, o întreagă stradă alee caracterizată de o succesiune de zone pitorești cu decoruri în stil pop, legate de Crăciun, unde vizitatorii își pot face fotografii.

Zona Safari este o grădină zoologică luminoasă, populată de animale realizate cu tehnica iscusită a felinarelor Zigong, în care toți copiii vor trăi adevărate aventuri de „exploratori perfecți”.

Ușile Christmas World se deschid spre Paris, cu dansatoare, prințese și melodii de cvartet. În scurt timp, vizitatorii se pot „pierde” apoi în Berlin, în fața Porții Brandenburg, cu spectacole de dans fantastice, înainte de a se regăsi la Londra, o adevărată scenă de trupe, dansatori, coruri gospel, musicaluri și magicieni.

Vizitatorii „ajung” apoi la New York, care îi invită pe adulți, copii, curioși și pasionați la patinoar.

Polul Nord este destinația de neratat, cu emblematicul sat al lui Moș Crăciun, care îl va traversa în compania spiridușilor săi la bordul unui trenuleț pentru a-i saluta pe toți copiii prezenți.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Christmas World
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri