Singurul acces la educație pe care elevii cu probleme medicale care nu vor putea merge la școală fizic din 8 februarie constă în continuare în școala online, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
De asemenea, acesta a precizat că ministerul este în proces de a achiziționa camere video care să faciliteze școala online pentru acești elevi.
„Acei copii care au vulnerabilități medicale certificate ca atare vor trebui să aibă acces la învățământ. Singurul acces este continuarea accesului online. De asemenea, cadre didactice cu vulnerabilități certificate de medicul de medicina muncii - va trebui să găsim soluții. Una din soluții ar fi accesul la camere video pe care le avem în proces de achiziție. Toate aceste soluții vor trebui sa fie integrate”, a declarat ministrul, în cadrul unei dezbateri organizate de organizația Salvați Copiii.
Ministrul Sănătății a punctat faptul că elevii care nu au probleme medicale certificate medical nu vor putea alege să nu meargă la școală.
„Pentru cei care nu au niciun fel de vulnerabilități, temerea este de înțeles la nivel uman. Însă, dacă nu există o justificare pentru aceste temeri, știut fiind faptul că nu se poate elimina total riscul, normalitatea nu prevede dreptul de a alege dacă mergi la școala sau nu în cazul în care nu ai niciun fel de problemă medicală de orice natură, dar certificată. Dacă alegerea se face pe criteriul de comoditate, eu ca ministru nu susțin. Nici nu se poate legal. Există noțiunea de învățământ obligatoriu”, a mai spus Cîmpeanu.