Jurnalul.ro Ştiri Observator Cinci persoane reținute în cazul certificatelor false din Vama Petea

Cinci persoane reținute în cazul certificatelor false din Vama Petea

Cinci persoane au fost reținute în cazul celor peste 2.000 de certificate false de vaccinare de la centrul de vaccinare din Vama Petea, județul Satu Mare. Printre acestea sunt două asistente medicale și doi registratori. Cei reținuți ar fi cerut între 250 și 300 de euro pentru un certificat.

Potrivit DNA, sumele cerute pentru documente false de vaccinare erau cuprinse între 250 şi 300 de euro, iar oamenii legii au găsit la percheziții 127.000 de euro, 75.000 de lei şi 1.000 de lire sterline.

DNA arată că două asistente Daniela Ioana Hoblea și Voichița Camelia Sim, precum și doio registratori, Marc Ilieș și Horea Buriceanu, au fost reținuți. De asemenea, a fost reținută și o altă persoană care nu are calitate specială. Daniela Ioana Hoblea, asistentă medicală în cadrul Centrului de vaccinare Petea, județul Satu Mare, este acuzată de luare de mită, fals intelectual și fals informatic, toate în formă continuată. Asistenta Voichița Camelia Sim, asistent medical în cadrul Direcției de Sănătate Bihor și o persoană fără calitate specială, sunt acuzate de complicitate la luare de mită, complicitate la fals intelectual și complicitate la fals informatic, toate în formă continuată.

Registratorii din cadrul Centrului de vaccinare Petea, județul Satu Mare, Marc Ilieș și Horea Buriceanu sunt acuzați de luare de mită, fals intelectual și fals informatic, toate în formă continuată

„În cursul anului 2021, suspecții Hoblea Daniela, asistentă medicală, Ilieș Marc și Buriceanu Horea, registratori medicali, ar fi pretins și primit, în mod repetat, sume de bani cuprinse între 250 și 300 euro, de la persoanele care doreau să obțină adeverințe de vaccinare și certificat digital european Covid, fără să le fi fost administrate efectiv dozele de vaccin. Persoanele interesate ar fi apelat la suspecții menționați, de obicei prin intermediul unor persoane de încredere ale acestora din urmă. Între persoanele care ar fi intermediat legătura dintre cei patru suspecți din centrul de vaccinare Petea și cei interesați de obținerea certificatelor false ar fi fost Sim Voichița-Camelia, asistent medical la Direcția de Sănătate Bihor. În schimbul banilor, suspecții ar fi încărcat în Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV) datele persoanelor care în realitate nu primiseră doza de vaccin, fiindu-le apoi eliberată adeverința de vaccinare și, pe baza acesteia, certificatul digital european Covid”, arată DNA.

Procurorii DNA au stabilit două moduri de acțiune : Unul este acela în care persoana interesată s-ar fi prezentat efectiv la centrul de vaccinare, însă doza de vaccin nu îi era administrată efectiv, iar cel de-al doilea (mai frecvent utilizat) era acela în care persoana interesată nici nu se prezenta la centrul de vaccinare, primind doar adeverința de vaccinare în schimbul sumei de bani solicitate.

„În această a doua situație persoanele interesate comunicau persoanei intermediare, cu ajutorul unor aplicații telefonice ce permit transmiterea de fișiere media, poze ale actelor de identitate, acestea fiind retransmise suspecților Hoblea Daniela, Ilieș Marc și Buriceanu Horea, în vederea introducerii datelor în RENV și a generării adeverinței de vaccinare. Apoi, adeverințele de vaccinare erau remise persoanei intermediare care, la momentul predării acestora către persoanele interesate, încasa și sumele de bani cu titlu de mită. Ulterior, intermediarii s-ar fi întâlnit periodic cu suspecții Hoblea Daniela, Ilieș Marc și Buriceanu Horea pentru remiterea sumelor de bani primite de la persoanele fals vaccinate. Cu această ocazie, o parte din suma de bani ar fi fost remisă persoanelor intermediare pentru „serviciile” lor. Astfel de adeverințe de vaccinare nu ar fi fost generate de suspecți decât în anumite ture în care restul personalului acceptau comportamentul acestora sau nu acordau atenție activității lor”, mai arată DNA.

La perchezițiile desfășurate marți, au fost găsite sume importante de bani: 127.000 de euro, 75.000 de lei și 1.000 de lire sterline.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: certiificate false
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri