Voi trece în revistă cinci cărți pe care cred că merită să le avem în atenție anul care vine, sunt câteva apariții mai noi, cu povești care trec dincolo de superficialitatea și rapiditatea zilelor noastre.
Marii Încrezători, al Rebeccăi Makkai, este un roman răvășitor despre prietenie, pierdere și izbăvire, care a fost inclus pe lista celor mai bune cărți ale anului 2018 de către The New York Times Book Review, The Washington Post, NPR, San Francisco Chronicle, The Boston Globe, Entertainment Weekly, Buzzfeed, The Seattle Times, Bustle, Newsday, AM New York, BookPage, St. Louis Post-Dispatch, Lit Hub, Publishers Weekly, Kirkus Reviews, New York Public Library și Chicago Public Library. Concentrat pe două planuri temporale și spațiale, în Chicago-ul anilor ’80 și în Parisul anului 2015, romanul surprinde realitățile și consecințele epidemiei de SIDA din SUA din perspectiva, deopotrivă umbrită și luminoasă a supraviețuirii, în toate sensurile termenului. Marii încrezători a fost finalist la premiul Pulitzer și National Book Award, a câștigat ALA Carnegie Medal, LA Times Book Prize și Stonewall Award și în 2018 a fost pe lista New York Times Ten Best Books.
Generozitatea Zânei Mării. În acest volum postum, naratorii lui Denis Johnson sunt adesea blocați într-un spațiu în timp ce-și spun poveștile: masa din bucătărie, un centru de dezintoxicare sau chiar o închisoare. Imaginile gonesc una după alta, umorul erupe, personajele vorbesc deschis despre speranțele și limitările lor și în acest spațiu se produce un soi de alchimie, pe care o pot atinge doar cei mai buni dintre scriitori. Cititorul se simte purtat într-o călătorie, deși nu părăsește niciodată spațiile minimale ale naratorului. Toate personajele lui Johnson au defecte, de care sunt cel puțin semiconștienți. Unii dintre povestitori sunt criminali și mai mulți sunt alcoolici sau dependenți de droguri. Dar toți sunt profund umani și cititorul probabil că se va recunoaște câte puțin în fiecare dintre aceste povești. Viața lui Johnson însăși este demnă de romane. S-a născut la München, în Germania, unde tatăl său lucra pentru Ministerul de Externe. A crescut în Filipine, în Japonia și în Washington D.C. În 1973 era un om fără adăpost în Berkeley, California, iar după o perioadă în care s-a luptat cu dependența de alcool și de droguri, activitatea sa literară s-a intensificat considerabil.
Însușirea bunului găsit. De aproape patru decenii, David Sedaris ține un jurnal în care scrie regulat despre lucrurile bizare sau amuzante pe care le observă. Orice persoană care a participat la un eveniment cu David Sedaris știe că printre cele mai simpatice părți sunt momentele în care citește din propriile jurnale. Însușirea bunului găsit conține însemnările sale preferate. Îl urmărim cum pleacă din casa familiei sale din Raleigh, Carolina de Nord, și cum încearcă să-și găsească un loc în lume. În timp ce este student la Artă și, ulterior, profesor în Chicago, are nenumărate slujbe bizare, în timpul cărora întâlnește tot soiul de ciudați, asta înainte de a se muta la New York, unde vrea să devină scriitor – și unde, contrar așteptărilor sale, aterizează în Tărâmul lui Moș Crăciun din Magazinul Macy’s și devine spiriduș… Sensibilă, hilară și incredibil de captivantă, Însușirea bunului găsit oferă o ocazie rară de a pătrunde în mintea unuia dintre cei mai mari autori americani de satiră.
O carte care a câștigat Pulitzerul pentru ficțiune este Preaiubita, a lui Toni Morrison. O întâmplare teribilă tulbură liniștea căminului în care Sethe, o sclavă fugară, încearcă să ia viaţa de la capăt alături de cei patru copii ai săi. Liniștea mult așteptată nu va apărea însă până când spiritul răzbunător care-i bântuie casa nu-și va găsi pacea. Emoţionant, dur, apăsător, romanul lui Toni Morrison este o mărturie tulburătoare despre o rană nevindecată a unui popor, o istorie care reușește să înspăimânte, intrige, emoţioneze, revolte chiar și pe cititorul de astăzi. Toni Morrison este prima scriitoare afro-americană care câștigă Nobelul pentru literatură.
Și un roman românesc, în final. Oameni Mari, al Mariei Orban. Brașov. Seară. O casă. O femeie în cadă. Moby în boxe. Calm. Un bărbat intră în cadru. Spune: Nu mai pot. Momentul zero rulează repetitiv în mintea Rucsandrei Radu, o profesoară de română de 36 de ani, moment care a șters cu buretele întregul viitor imaginat. În cele 24 de ore rămase până la semnarea actelor de divorț, naratoarea își analizează viața – traumele, alegerile, despărțirile și eșecurile neasumate – și se luptă cu angoasele personale și cu fantomele trecutului, cu ideile preconcepute și cu percepțiile sociale moștenite. Cum mergi mai departe când totul pare pierdut? Romanul începe ca un film, în care se aude, de la început, un cântec, deloc întâmplător ales, și se vorbește despre o despărțire între doi oameni care au fost cândva îndrăgostiți unul de altul și despre ce înseamnă ca, sub o aparentă serenitate, să-ți ieși, de fapt, din minți.