Jurnalul.ro Ştiri Externe Cine este Aleksandr Kogan și cum a reușit să obțină datele a 30 de milioane de utilizatori ai Facebook

Cine este Aleksandr Kogan și cum a reușit să obțină datele a 30 de milioane de utilizatori ai Facebook

Aleksandr Kogan, cercetător al Universității Cambridge originar din Republica Moldova, a admis că a recoltat detalii personale a 30 de milioane de utilizatori ai platformei de socializare Facebook, prin intermediul unei aplicații dezvoltate de el. Datele obținute astfel au fost ulterior folosite pentru influențarea rezultatelor alegerilor prezidențiale din SUA din 2016.

Cu toate acestea Kogan este revoltat că Facebook și Cambridge Analytica l-au făcut pe el țap ispășitor în toată această afacere.

Aplicația folosită de Kogan era un simplu test de personalitate, genul de test pe care aproape oricine este dispus să îl facă. După ce a obținut datele respective, Aleksandr le-a predat Cambridge Analytica, care l-au asigurat că totul este legal.

Christopher Wylie, fost angajat al Cambridge Analytica, a declarat pentru publicația Observer că datele obținute de Kogan au fost utilizate pentru influențarea rezultatelor alegerilor prezindențiale din 2016 din Statele Unite.

Sursa: The Guardian
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri