Jurnalul.ro Ştiri Locale Cine este tatăl adolescentei din Oradea, care a snopit în bătaie o elevă

Cine este tatăl adolescentei din Oradea, care a snopit în bătaie o elevă

În urmă cu două săptămâni a făcut vâlvă un filmuleț postat ep Facebook în care se vede cum 3 adolescente snopesc în bătaie o a patra.
Flavia, cea care instigă la bătaie, este fiica unui interlop din Oradea, Flavius Belcea, condamnat pentru trafic de droguri, scrie ebihoreanul.ro.

Părinţii Flaviei au angajat un avocat care s-o apere în ancheta penală, declanşată deocamdată în legătură doar cu fapta, nu faţă de vreo persoană, deoarece bătăuşele sunt minore şi vor răspunde penal numai după ce vor fi expertizate psihologic de specialiştii Serviciului de Medicină Legală, pentru a se stabili dacă au avut discernământ sau nu în momentul comiterii faptelor. 

CITEȘTE ȘI: VIDEO Șocant - Adolescentă din Oradea, snopită în bătaie de trei colege de școală

Mama Flaviei susține că fiica ei ar avea ADHD și din acest motiv ar avea un comportament mai ”aparte”.
„Eu înțeleg că fetița mea a greșit, dar consider că se duce prea departe acest caz și se ajunge în alte direcții. Consider că trecutul fostului meu soț nu are nicio legătură cu acest caz. Este trecutul lui și nu mi se pare corect să se scoată în evidență ce a făcut el în urmă cu 13 ani. Nu este corect ca acest copil să fie asociat cu trecutul tatălui. Este un copil bolnav cu ADHD, acest lucru îl pot dovedi cu acte medicale. Având boala respectivă, are un comportament mai aparte, ea ripostează, dar nu este o scuză. Vorbim de un copil cu ADHD, lumea care știe ce înseamnă acest lucru poate să înțeleagă mai bine, dar repet, asta nu este o scuză. Fata are psiholog, are psihiatru, a fost internată de nenumărate ori, nu este o boală ușoară. Flavia este conștientă de acest lucru și facem tot ce se poate pentru a trece peste această boală. Îmi doresc foarte mult ca cele două cazuri, al Flaviei și al tatălui ei, să nu fie asociate pentru că sunt două cazuri diferite”, a conchis mama adolescentei.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri