Jurnalul.ro Ştiri Locale Cioban reținut, după ce și-a ucis colegul cu mai multe lovituri de bâtă

Cioban reținut, după ce și-a ucis colegul cu mai multe lovituri de bâtă

de Redacția Jurnalul    |   

Un cioban din județul Sibiu a fost reținut, după ce și-a ucis un coleg cu mai multe lovituri cu o bâtă în zona capului şi cu un briceag în zona gâtului, anunță luni Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus duminică reținerea unui bărbat în vârstă de 27 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

„Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză până în acest moment procesual rezultă că în data de 20.08.2023, în jurul orei 12,00, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a aplicat victimei, un bărbat în vârstă de 41 ani, mai multe lovituri cu o bâtă în zona capului şi cu un briceag în zona gâtului. Urmare a loviturilor primite a survenit decesul victimei”, potrivit unui comunicat de presă.

Incidentul a avut loc la o stână de pe raza comunei Alţâna, jud. Sibiu, unde cei doi bărbaţi erau ciobani.

Criminalul va fi prezentat luni judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: cioban ucis bata
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri