Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciolacu: Comunitatea românească este liant al relației bilaterale strategice cu Spania

Ciolacu: Comunitatea românească este liant al relației bilaterale strategice cu Spania

Comunitatea românească este liant și catalizator al relației bilaterale strategice dintre România şi Spania, afirmă premierul Marcel Ciolacu. Acordul privind dubla cetățenie, adaugă el, e într-o etapă foarte avansată de consultare între guvernele celor două țări.

Acordul între România și Regatul Spaniei cu privire la dubla cetățenie, document aflat într-o etapă foarte avansată de consultare între guvernele celor două țări, a reprezentat temă principală a întrevederii premierului Marcel Ciolacu și președintelui Guvernului de la Madrid, Pedro Sánchez, desfășurată astăzi, la Palatul Victoria, transmite Guvernul.

„Acordul bilateral va confirma legăturile speciale construite de-a lungul timpului între națiunile noastre. Stau mărturie comunitățile noastre, familiile mixte româno-spaniole, moștenirea comună culturală și lingvistică, dar și vocația europeană pe care o împărtășim, într-un moment în care Uniunea Europeană trebuie să demonstreze unitate. Comunitatea românească este liant și catalizator al relației bilaterale strategice dintre România şi Spania. Îi mulțumesc omologului și prietenului meu Pedro Sánchez pentru modul în care românii sunt ajutați să se integreze în societatea spaniolă, să-și protejeze drepturile și să-și păstreze valorile naționale”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului a menționat că partea română dorește să găzduiască la București următoarea ședință comună a Guvernelor României și Spaniei, având în vedere că, pe lângă finalizarea Acordului privind dubla cetățenie, există argumente pentru consolidarea cadrului bilateral în domeniile educației - Acordul referitor la înființarea și funcționarea secțiilor bilingve româno-spaniole și organizarea examenului de bacalaureat bilingv româno-spaniol în unitățile de învățământ liceal din România - afaceri interne, cu accent asupra combaterii traficului de persoane, precum și apărare.

Cooperarea în plan economic a reprezentat o altă temă importantă pe agenda întâlnirii celor doi prim-miniștri. Premierul Marcel Ciolacu a salutat recordul schimburilor comerciale bilaterale înregistrat în 2023, respectiv peste 6,4 miliarde euro.

„Apreciez în mod deosebit calitatea investițiilor spaniole prezente pe piața din România și contribuția lor la dezvoltarea economiei locale. Avem aproape 7.000 de companii cu participare de capital spaniol în tara noastră, însă așteptăm să li se alăture și alți investitori în domenii precum componente auto, IT&C, energie, infrastructură și agricultură”, a punctat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

În ceea ce privește colaborarea la nivel european, premierul României a apreciat că generarea unei majorități politice pro-europene în cadrul UE după recentele alegeri, va permite menținerea unei agende pro-europene ambițioase, bazată pe valorile comune și pe interesele cetățenilor.

De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu a remarcat buna cooperare româno-spaniolă în domeniul securității și apărării, în calitate de aliați-cheie pe Flancul Estic și Flancul Sudic.

„Partenerii noștri spanioli au o contribuție valoroasă la postura de descurajare și apărare aliată din România. Salut decizia de consolidare a prezenței Spaniei în România, în perioada următoare, atât prin trupe terestre, cât și prin poliție aeriană”, a subliniat prim-ministrul.

Președintele Guvernului Spaniei, Pedro Sánchez, se află în vizită în România la invitația premierului Marcel Ciolacu.

Conform Observatorului Permanent de Imigrație spaniol, la 1 ianuarie 2024, în Spania, se aflau 1,12 milioane de români rezidenți. Procentual, românii reprezintă 40% dintre cetățenii comunitari rezidenți în Spania și 17% din totalul străinilor.
Relația dintre România și Regatul Spaniei se derulează în contextul unei agende bilaterale pozitive, circumscrise Parteneriatului Strategic agreat la 22 iulie 2013 și Declarației politice adoptate în marja primei ședințe comune a celor două Guverne, desfășurată la 23 noiembrie 2022, la Castellón de la Plana.

(sursa: Mediafax)

Gabriel Pecheanu, gabriel.pecheanu@mediafax.ro

Keywords:CIOLACU, SANCHEZ

Subiecte în articol: ciolacu sanchez
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri