Jurnalul.ro Ştiri Politică Cioloş: Vor fi discuţii cu ministerele Mediului şi Agriculturii pe tema Legii vânătorii

Cioloş: Vor fi discuţii cu ministerele Mediului şi Agriculturii pe tema Legii vânătorii

Premierul Dacian Cioloş a declarat, joi, că vor fi discuţii în perioada următoare cu ministerul Mediului şi cu cel al Agriculturii pe tema Legii vânătorii, după ce producătorii agricoli cu care s-a întâlnit în judeţul Sibiu au ridicat problema pagubelor din ce în ce mai mari provocate de animalele sălbatice. 

"Au fost discuţii legate de Legea vânătorii şi de pagubele pe care animalele sălbatice le fac, spun producătorii cu impact din ce în ce mai mare în ultimii ani. E un subiect pe care urmează să-l discut cu ministrul Mediului, cu ministrul Agriculturii, există în Parlament acum o Ordonanţă de Urgenţă pe care noi am adoptat-o la începutul anului care viza, dacă ţine-ţi minte toată discuţia aceea cu câinii ciobăneşti. La acea Ordonanţă, când ea va fi discutată în Parlament am putea veni şi cu alte câteva propuneri de amendamente care să includă şi alte probleme pe care le-am putea rezolva cu aceasta ocazie", a afirmat Cioloş, după o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor producătorilor agricoli din sectorul zootehnic, care a avut loc în comuna Cristian din judeţul Sibiu. www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri