Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciucă: Românii nu vor un PSD care să dețină iar toată puterea. PSD niciodată nu a împărțit puterea

Ciucă: Românii nu vor un PSD care să dețină iar toată puterea. PSD niciodată nu a împărțit puterea

de Redacția Jurnalul    |   

„Nu putem să nu vorbim despre < PSD-ul aurit > în campanie, în care ei gândesc că prin manipulare, printr-o tehnică de transfer a voturilor către George Simion, pentru a-l duce în turul 2, doar pentru a câștiga Marcel Ciolacu alegerile, este inacceptabil”, spune liderul PNL, Nicolae Ciucă.

„Noi nu putem să nu vorbim despre

El adaugă că „România și românii nu vor un PSD care să dețină din nou toată puterea în România, pentru că știm cu toții ce s-a întâmplat și vedem o serie întreagă de lucruri care se întâmpl㔄.

„Vom face tot ceea ce ne stă în putință, astfel încât PNL să poată să ducă mai departe această navă numită România pe direcția pe care își va păstra permanent azimutul către vest, către valorile occidentale, către lumea liberă, către lumea democratică, nu în cealaltă direcție unde vedem ce înseamnă regimurile autocrate, vedem ce înseamnă comportamentul dictatorial, vedem și putem să ne mai și aducem aminte, pentru că mulți dintre noi știm, pentru că am trăit în perioada respectivă, ce a însemnat un sistem, o conducere absolut dictatorială. Ce s-a întâmplat, pentru că s-a făcut referire la o serie întreagă de situații care ne aduc din când în când aminte de ceea ce a făcut PSD-ul de-a lungul timpului. Și domnul Coșa a adus aminte de cazul Nordis. Aici, în Constanța, pe litoral, sunt foarte mulți oameni care sunt afectați de această schemă frauduloasă de această țeapă financiară, îmi cer scuze pentru expresie, dar asta este. O țeapă financiară, care are legătură cu tot ceea ce înseamnă, nu doar Laura Vicol, ci și conducerea PSD. Ca atare, când vine vorba de astfel de chestiuni, apoi haide să vorbim despre ele”, încheie Ciucă.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că, dacă românii îi vor acorda încrederea și votul lor pentru a ajunge Președintele României,va „împărți puterea”.

„Pentru că este nevoie de un asemenea echilibru, după un mandat prezidențial de 10 ani, care a făcut atât de mult rău românilor și României! Însă, a împărți puterea înseamnă inclusiv a găsi acel partener politic alături de care să putem realiza cât mai multe dintre obiectivele comune din programul meu prezidențial și din programul PSD! Evident, alături de orice alte idei valoroase ale altor partide. Pentru că așa este firesc”, spunea Ciolacu.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: ciuca PSD ciolacu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri