Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunțat miercuri că blocul din cartierul Rahova, afectat de explozia din anul 2025, ar putea fi demolat, dacă nici a treia licitație pentru lucrările de punere în siguranță nu va avea succes. Autoritățile încearcă din nou să găsească o firmă care să își asume intervenția, a declarat edilul capitalei după o întâlnire cu primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone.
„Este pentru a treia oară când reluăm licitația. Sper ca de data aceasta să fie cu noroc. Pur și simplu nu am găsit până acum niciun constructor care să-și asume punerea în siguranță”, a scris Ciucu pe rețelele sociale.
„În următoarele două săptămâni vom ști. Dacă un constructor își va asuma lucrările, vom face acest lucru. Dacă nu, vom decide împreună cu proprietarii dacă mai are rost să facem încă o încercare sau trecem direct la demolare”, a transmis primarul general.
Potrivit acestuia, clădirea trebuie securizată atât pentru ca locatarii să își recupereze bunurile, cât și pentru că afectează activitatea unităților de învățământ din apropiere. „Blocul din Rahova trebuie pus în siguranță din două motive: locatarii să poată intra să-și recupereze o parte din bunuri, dar și pentru că afectează cursurile Liceului Bolintineanu, avariat pe o parte de explozie”, a explicat Ciucu.
Edilul a menționat și situația de la Colegiul Gheorghe Lazăr, unde intervențiile de punere în siguranță a clădirii sunt îngreunate de statutul de monument istoric: „Este important să accelerăm punerea în siguranță, dar procedura este greoaie din cauză că această clădire este monument și trebuie luate avize de la Ministerul Culturii și Direcția de Cultură”.
Mai multe proiecte de infrastructură sunt în pregătire sau urmează să înceapă în perioada următoare, de la reparații de carosabil până la modernizări de artere și transport public. „Administrația Străzilor are contractul-cadru pentru lucrări și în două săptămâni începe reparațiile”, a transmis Ciucu.
În zona de sud-vest a Capitalei, Drumul Cooperativei va fi extins și modernizat, cu o bandă pe sens, trotuare și rețele complete de utilități, în timp ce Primăria Capitalei va gestiona exproprierile.
În ceea ce privește transportul public, linia 32 de tramvai — una dintre cele mai circulate din București — urmează să fie reabilitată, după ce a fost afectată de lucrări necorespunzătoare. „Să o tratăm cu urgență, dar va mai dura. Este nevoie să contractăm și să executăm studiul de fezabilitate, să facem licitație pentru lucrări”, a precizat Ciprian Ciucu.
De asemenea, „primăria Capitalei își va asuma reabilitarea unor artere importante, precum Bulevardul Națiunile Unite și Calea 13 Septembrie”, aflate într-o stare avansată de degradare. „Acum se prezintă groaznic”, a transmis Ciucu.
Lucrările anunțate de Ciucu au în vedere atât spațiile verzi, cât și reamenajarea unor zone din Sectorul 5. În zona de sud-vest a Capitalei, autoritățile vor să amenajeze un parc pe tronsonul care face legătura cu Bragadiru, în continuarea celui realizat de administrația locală de acolo.
În paralel, Parcul Romniceanu din cartierul Cotroceni, aflat într-o stare degradată, urmează să intre în reparații. Autoritățile iau în calcul și organizarea unui concurs de soluții pentru o reamenajare adaptată specificului „retro” al zonei. „Ne gândim și la un concurs de soluții pentru amenajări mai ample”, a explicat edilul.
Ciucu i-a sugerat primarului Vlad Popescu Piedone să preia modelul de chioșcuri de flori și de ziare din Sectorul 6 și să urmeze linii de amenajare peisagistică similare, având în vedere asemănările dintre cele două sectoare.
(sursa: Mediafax)