x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Ciprian Ciucu: „Traficul trebuie scos din centrul Capitalei! Așa putem avea un aer mai curat”

Ciprian Ciucu: „Traficul trebuie scos din centrul Capitalei! Așa putem avea un aer mai curat”

de Redacția Jurnalul Publicat la 26 Iul 2026 14:40 Modificat la 26 Iul 2026 14:46
Ciprian Ciucu: „Traficul trebuie scos din centrul Capitalei! Așa putem avea un aer mai curat”
Bucureștiul este unul dintre cele mai poluate orașe din Europa

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, spune că traficul rutier este principala sursă de poluare din București și propune mutarea traficului de tranzit pe centuri, parcări subterane și extinderea spațiilor verzi.

Potrivit Primăriei Municipiului București, Bucureștiul este unul dintre cele mai poluate orașe din Europa. Instituția a prezentat sâmbătă principalele propuneri ale primarului general Ciprian Ciucu pentru un aer mai curat: parcări în centru, regenerare urbană, schimbarea comportamentului de mobilitate și înlocuirea asfaltului încins cu spații verzi.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

„Orice strategie pentru un aer mai curat trebuie să pornească de la identificarea surselor de poluare”, a explicat primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, întrebat despre proiectele pentru reducerea poluării din București. Acesta susține că principala sursă de poluare din București este traficul rutier.

„Principala sursă de poluare este traficul. Când vrei să vii cu o politică de aer curat, trebuie să identifici sursele de poluare și să iei decizii pentru a elimina aceste surse de poluare. Una este traficul”, a afirmat primarul.

Potrivit edilului, soluția este schimbarea modelului de mobilitate din Capitală, astfel încât traficul de tranzit să nu mai treacă prin centrul orașului.

„Trebuie schimbat modelul de trafic din București, astfel încât traficul din centru să fie mutat pe cele două șosele de centură și pe drumurile radiale”, a explicat Ciucu.

Edilul spune că centrul capitalei trebuie reorganizat astfel încât piețele și spațiile publice să nu mai fie traversate de traficul de tranzit. Parcările subterane ar permite eliberarea acestor zone pentru pietoni și alte activități urbane.

„Avem nevoie de parcări în centru, astfel încât aceste zone să nu mai fie folosite pentru trafic de tranzit. Imaginați-vă o piață prin care nu mai trec zeci de mii de mașini pe zi, iar dedesubt există o parcare. Zona rămâne accesibilă, dar devine un spațiu urban mult mai prietenos”, a explicat Ciprian Ciucu.

Planul prezentat de primar include și extinderea suprafețelor verzi, măsură care ar contribui la reducerea poluării și a efectului de insulă de căldură din timpul verii.

„Revitalizarea bulevardelor și a piețelor din centru, cu mai mulți copaci și mai mult verde. Toate orașele occidentale pe care le-am văzut, precum Madrid sau Viena, au scos traficul din centru. În felul acesta, aerul este mai curat, sunt create mai multe spații verzi, iar insulele de căldură din timpul verii sunt înlocuite de vegetație”, a declarat Ciprian Ciucu.

Edilul consideră că astfel de măsuri pot transforma centrul Bucureștiului într-un spațiu mai puțin poluat și mai prietenos pentru locuitori.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ciprian ciucu poluare capitala