Hotărârea a fost pronunțată de Marea Cameră a CJUE în urma unei sesizări formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța supremă solicitase clarificări privind noțiunea de „fraudă gravă” și compatibilitatea jurisprudenței naționale referitoare la prescripția răspunderii penale cu dreptul Uniunii.
Dosarul privește administratorul a două societăți comerciale, acuzat că ar fi emis facturi fiscale fictive pentru diminuarea bazei de impozitare a unei alte firme. Prejudiciul total reținut în cauză este de 268.536 de lei, echivalentul a aproximativ 59.300 de euro, dintre care TVA-ul sustras ar fi reprezentat aproximativ 36.100 de euro. Curtea de Apel Oradea a constatat, în martie 2024, intervenirea prescripției, iar parchetul a atacat soluția la ÎCCJ.
CJUE a stabilit că, atunci când legislația națională nu prevede un prag distinct, o fraudă trebuie considerată „gravă” dacă valoarea sa totală depășește 50.000 de euro, chiar dacă prejudiciul produs direct bugetului Uniunii este mai mic decât această sumă.
Curtea a subliniat că standardul românesc privind aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile nu este, prin el însuși, contrar dreptului UE. El nu poate fi însă aplicat în cazurile de fraudă gravă împotriva intereselor financiare europene atunci când produce sau amplifică un risc sistemic ca asemenea fapte să rămână nepedepsite. În această privință, CJUE a arătat că abordarea adoptată de ÎCCJ în 2024, potrivit căreia instanțele nu puteau înlătura aplicarea Deciziei nr. 67/2022 fără a încălca principiul legalității și interdicția creării unei „lex tertia”, nu este conformă dreptului Uniunii.
În același timp, CJUE a precizat că hotărârea Lin I nu obligă judecătorii români să combine dispoziții din legi succesive și să creeze pe cale judiciară un regim penal hibrid. Prin urmare, interdicția constituțională privind „lex tertia” rămâne aplicabilă, dar nu poate fi utilizată pentru a justifica neaplicarea obligațiilor stabilite de dreptul UE.
Curtea a analizat și standardele de protecție invocate în baza articolului 49 din Carta drepturilor fundamentale și a articolului 7 din CEDO, concluzionând că soluția din Lin I nu încalcă principiul legalității incriminării și a pedepselor. De asemenea, hotărârile definitive prin care s-a constatat deja prescripția nu trebuie redeschise. O hotărâre atacată prin recurs în casație nu beneficiază însă, în principiu, de aceeași protecție a autorității de lucru judecat.
CJUE nu soluționează direct dosarul penal din România. ÎCCJ va trebui să pronunțe hotărârea în cauza concretă cu respectarea interpretării obligatorii oferite de instanța europeană.