O vorbă care umblă des zice că pe o vedetă nu e bine s-o vezi în halat de baie şi papuci. Actorul trebuie să-ţi rămână în minte şi în suflet impozant ca pe scenă sau pe ecran, să ţi-l aminteşti majestuos, viteaz, sensibil în purtare şi simţire, nu e potrivit să-l descoperi acasă la el cu beteşuguri de sănătate, cu cearcăne de nesomn sau cu obraji atinşi de prea mult somn. Vedeta e bine să rămână în strălucire, nu în oftat de durei de măsele sau de sciatică. Era prin anii 80 şi fixasem un interviu cu Sergiu Nicolaescu, celebru prin “Dacii”, “Mihai Viteazul”, Mâinile curate”, “Osânda”. Am sunat şi mi-a deschis un Nicolaescu îndoit de spate, cu mâna ţinându-se de mijloc, să-şi încălzească nervul sciatic precum blăniţa prinsă la şale. Cu pas prăpădit a mers spre fotoliu, s-a aşezat cu încetinitorul în fotoliu şi a început să povestească de intrarea lui Mihai în Catedrala Unirii “cu harta Daciei în mâinii”, reamintindu-şi de rostogolirile de atlet în râpa unde comisarul Moldovan scapă de trăgătorii bandelor ce-i juraseră răzbunare. “Nu mă mai slăbeşte sciatica asta, mă jenez şi să merg pe stradă!”. În camera alăturată, un veritabil muzeu cu steaguri originale din Războiul de Independenţă, găurite de iatagane, cu pistoale de epocă, cu armuri, trofee originale din timpul filmărilor. Eroul fără teamă şi reproş Sergiu Nicolaescu din filme era în criza de şale majestuos doar prin povestirile impresionante din timpul filmărilor. Mi-am amintit de o altă întâmplare tot cu îndrăgitul regizor. Trebuia să-i iau un interviu într-una din zilele obositoare ale filmărilor la “Mihai Viteazul”, unde dirija trupe de peste 5.000 de soldaţi în dificilele scene de bătălie. M-a primit într-o rulotă pe câmpul unde se reluau filmările, furase 3-4 ore de somn fiindcă nu degeaba era lăudat pentru viteza cu care realiza un film. Era tras la faţă de oboseală şi mi-a arătat braţul drept în ghips. Căzuse pe o scară abia luminată de un bec chior într-un hotel şi-şi fracturase mâna. “În dimineaţa asta trag cadrele unui atac de cavalerie, eu conduc otomanii călări în iureş şi ca să ţin cu stânga hăţurile şi cu dreapta sabia am legat iataganul cu o sârmă de ghipsul ce-mi înfăşoară braţul. Sincer, mi-e ceva teamă ca în galopul şarjei de cavalerie calul meu să se sperie de bubuiturile obuzelor, să cadă şi să mă arunce din şa, n-aş avea cum să amortizez căzătura cu mâna ruptă”. Armăsarul şi-a protejat călăreţul celebru.