Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisia Europeană va analiza atent proiectele de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală

Comisia Europeană va analiza atent proiectele de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală

Comisia Europeană a anunţat miercuri seară că va analiza cu atenţie proiectele de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, adoptate de Camera Deputaţilor, şi a reafirmat că România trebuie să reia urgent procesul de reformă. 

''Avem cunoştinţă despre votul asupra Codurilor penale revizuite care a avut loc astăzi în parlamentul român. Vom studia cu atenţie măsurile adoptate, înainte de a decide paşii următori. Înţelegem că ele încă nu sunt promulgate sau intrate în vigoare. Doresc să vă reamintesc că această Comisie a fost foarte clară în privinţa poziţiei sale asupra situaţiei statului de drept în România. România trebuie să reia urgent procesul de reformă. Dacă nu se dă curs îngrijorărilor noastre, Comisia va trebui să acţioneze rapid şi să folosească mijloacele avute la dispoziţia sa'', a declarat pentru Agerpres un purtător de cuvânt al executivului comunitar.

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri proiectele de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală. PNL şi USR au anunţat că o să le atace din nou la Curtea Constituţională.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri