Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, aflată la a şasea ediţie, BRD FIRST Tech Challenge angrenează liceeni şi profesori proveniţi din toată ţara, uniţi de pasiunea pentru robotică.
Marea finală va fi organizată duminică.
"Participanţii au ca prioritate nu numai funcţionarea în condiţii optime a tehnologiilor pe care le dezvoltă şi utilizează, ci şi dezvoltarea acestora în condiţii sustenabile - componentă mai prezentă ca oricând în acest an. Prin participarea la BRD FTC, aceştia deprind competenţe şi abilităţi esenţiale unui adult responsabil, şi învaţă să le utilizeze pentru a crea şi mobiliza comunităţi, pentru a îşi dezvolta şi a promova spiritul civic, dar şi pentru a construi un cadru optim pentru colaborare altruistă, corectitudine, respect şi profesionalism", afirmă sursa citată.