Conducerea Consiliului Judeţean Constanţa face verificări la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri. În cursul zilei de joi, preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu, vicepreşedinţii Daniel Learciu şi Claudiu Palaz s-au deplasat la staţia de asfalt de la Cuza Vodă, care aparţine RAJDP, relatează replicaonline.ro.
În urma controlului, pe lângă utilajele vechi și uzate, au mai fost găsite și... caleşti, hamuri, costume de călărie, mese de petrecere, etc. Angajații au confirmat că obiectele pentru echitație aparțin Regiei.
De menționat este faptul că Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri a intrat în faliment în decembrie 2015.