Consumul de energie electrică la nivel naţional a avut o scădere nesemnificativă sâmbătă seara, de circa 4% faţă de medie, între orele 20:30 şi 21:30, când s-a sărbătorit Ora Pământului, potrivit datelor prezentate pe site-ul Transelectrica şi analizate de AGERPRES.
Astfel, în intervalul menţionat, consumul ţării a fost de 7.656 MW, faţă de 8.000 de MW, cât este media pentru o seară de sâmbătă în luna martie (medie valabilă pentru tot intervalul 19:00 - 22:00).
În România, mai multe companii sau instituţii publice, precum ministerele, Administraţia Prezidenţială, Palatul Parlamentului, UniCredit, dar şi monumente istorice, precum Biserica Neagră din Braşov, au anunţat că se alătură acestui demers şi sting lumina în intervalul respectiv.
De asemenea, monumente şi clădiri emblematice din lumea întreagă au întrerupt iluminatul timp de o oră, sâmbătă seară, pentru a marca ''Earth Hour'' (Ora Pământului), iniţiativă al cărei obiectiv este de a trage un semnal de alarmă asupra schimbărilor climatice, scrie AFP.
Evenimentul a început cu stingerea luminilor zgârie-norilor din metropolele asiatice Singapore şi Hong Kong, la ora locală 20:30, odată cu cele ale unor monumente precum Opera din Sydney.
Colosseumul din Roma, Piaţa Roşie din Moscova, Poarta Brandenburg din Berlin, Palatul Westminster şi luminile din Piccadilly Circus din Londra, precum şi cele trei niveluri ale Turnului Eiffel din Paris au intrat succesiv în întuneric, deşi puţine persoane au putut profita de spectacol din cauza restricţiilor impuse pentru combaterea pandemiei de COVID-19.