Jurnalul.ro Ştiri Justitie Contrabandă cu detergent din Ucraina

Contrabandă cu detergent din Ucraina

de Redacția Jurnalul    |   

Polițiștii și procurorii DIICOT au desfășurat, joi, peste 30 de percheziții în șapte județe și în București, care au vizat o rețea de contrabandiști care comerializa, ilegal, detergent adus din Ucraina. Capii grupării sunt din județul Suceava.

Procurorii DIICOT, împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au pus în aplicare 32 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Suceava, Ilfov, Ialomița, Iași, Botoșani, Vaslui, Galați și a municipiului București, într-o cauză privind săvârşirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă.

DIICOT precizează că, începând cu luna noiembrie 2024, pe raza județului Suceava, 5 suspecți au construit o grupare de criminalitate organizată, la care au aderat și alți suspecți, în scopul obținerii unor importante beneficii materiale din comercializarea de detergent, introdus pe teritoriul țării prin sustragere de la controlul vamal.

Conform procurorilor, până în luna iulie 2025, liderul, implicat activ pe linia aprovizionării cu mari cantități de detergent, produs preponderent în spațiul extracomunitar (Ucraina), a găsit și pus la dispoziția membrilor, locații care să întrunească condițiile de conspirativitate pentru preluarea și depozitarea detergentului și a identificat clienți care să achiziționeze cantitățile introduse în mod fraudulos pe teritoriul României. Liderul a stabilit membrilor sarcini și modalități de lucru precise, precum predarea către clienți sau vânzarea directă, colectarea sumelor de bani rezultate în urma comercializării produselor de contrabandă și efectuarea plăților către furnizori.

Anchetatorii au descoperit că detergentul a fost vândut inclusiv în mai multe centre comerciale, fiind ambalat în recipiente de plastic sau cutii inscripționate cu numele unor mărci cunoscute.
Audierile se desfășoară la sediul DIICOT - Structura Centrală.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: diicot detergent ucraina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri