„«Dacă ești cuminte, o să vină Moș Crăciun! Să fii cuminte! Ai fost cuminte?». Mi-am dat seama de-a lungul timpului că lucrez cu foarte mulți copii cuminți. Copii care nu vor să supere. Copii care termină tot de mâncat din farfurie. Copii pregătiți oricând să ajute la nevoie. Doar că acești copii sunt adulți, mai exact adulții de azi, care se neglijează. Care nu își cunosc nevoile și care ajung să sufere din această cauză”, relevă Ancuța Coman-Boldișteanu, psihoterapeută și autoare a studiului „Emoții în farfurie” (Editura Trei, 2023).
Principalele caracteristici
Dar cum arată profilul psihologic al acestui copil cuminte? Principalele lui caracteristici, potrivit Ancuței Coman-Boldișteanu, sunt următoarele:
„De cele mai multe ori a fost copilul parentificat, adică a fost cel nevoit să se maturizeze mult prea devreme pentru a avea grijă de un frate, de o soră sau de un părinte. Copilul parentificat este cel care are atenția îndreptată mai mereu spre exterior, spre ceilalți. Este cel care nu-și cunoaște propriile nevoi, dar pare că poate spune oricând ce nevoi au ceilalți”.
Neglijarea de sine
„Neglijarea propriilor nevoi este aspectul care vine ca o consecință directă pentru punctul descris mai sus. «Nu e timp de mine, sunt lucruri mai importante și care necesită atenția mea». Aceasta este una dintre credințele care stau la baza neglijării de sine. Dar nu este singura. Este completată de sentimente de vinovăție atunci când individul respectiv se gândește să spună «nu». Gândul inconștient că ceilalți vor fi dezamăgiți. Vor rupe legături, se vor îndepărta, vor pedepsi prin respingere. Așa că, pentru a evita toate acestea, omul nu pune granițe. Se aglomerează constant cu noi sarcini”.
Nevoia falsă de a fi „văzut”
Altă caracteristică a „copilului cuminte”: „Evită cu orice preț orice i-ar putea supăra pe ceilalți sau ar putea să îl facă să nu mai fie plăcut. Acest aspect vine ca o continuare la punctul descris mai sus. Dacă spun «da», voi fi iubit mai mult, voi fi apreciat. Dacă fac lucruri pentru ceilalți, voi fi văzut”. În plus: „Oferă multe justificări și explicații. Pentru orice întrebare simplă, un copil cuminte poate să îți elaboreze o întreagă nuvelă ca răspuns. O întârziere de câteva minute la o ședință poate veni, pe lângă scuze, cu o întreagă poveste despre cum nu i s-au așezat lucrurile în ziua respectivă”.
Extrema pasiv-agresivă
Și mai multe însușiri: „Copilul cuminte este un copil nevăzut, așa că fie va vorbi tare și va fi zgomotos, fie nici nu-l vei simți în încăpere. Atât de cuminte poate fi. Cumva te invită să îl vezi, situându-se la una dintre extreme; va fi mare în dimensiuni sau dimpotrivă, va fi subponderal. Nu-i va plăcea să fie văzut prin asta, dar e un mod prin care corpul încearcă și el să ajute cum poate; va lăsa să îi fie încălcate granițele, dar va încălca la rându-i, pentru că nu are experiența de a-i fi fost respectate și, deci, nici de a le respecta; va fi mai mereu binevoitor și va încerca să ajute. Chiar și atunci când nu e nevoie. Te va ajuta să treci strada chiar și atunci când tu nu vrei. Doar a simțit că ți-ai dori. Sau poate știe el mai bine că dincolo ar fi mai potrivit pentru tine. Însă deseori va ajunge în extrema pasiv-agresivă, căci și nevoile lui încearcă să se facă auzite cum pot”.
Cauze și efecte
Dar cum și de ce s-a format acest tipar? „De ce? Pentru a nu mai oferi subiecte de ceartă în familie; pentru că «a face» era apreciat (ceea ce îl ține azi în mecanismul de supraviețuire); pentru a fi văzut, respectiv pentru a simți că e iubit; pentru a compensa neputința și imaturitatea emoțională pe care e posibil să le fi simțit din partea părinților. Nu sunt singurele motive, dar sunt printre cel mai des întâlnite. Unui astfel de adult îi este dificil azi să se oprească, să aibă grijă de el, să-și acorde lui însuși prioritate. Mintea unui copil cuminte (a se înțelege tot adultul de azi) este un to do list continuu. Toate cele de mai sus (și altele) generează multă încărcătură emoțională, una care duce la neglijare, poate chiar la abandon de sine. Poate duce însă și la comportamente compulsive, cum ar fi mâncatul în exces, consumarea alcoolului în exces, efectuarea de cumpărături în exces etc.”.
„Copilul parentificat este cel care are atenția îndreptată mai mereu spre exterior, spre ceilalți. Este cel care nu-și cunoaște propriile nevoi”, Ancuța Coman-Boldișteanu, psihoterapeută
„Copilul cuminte este un copil nevăzut, așa că fie va vorbi tare și va fi zgomotos, fie nici nu-l vei simți în încăpere”, Ancuța Coman-Boldișteanu, psihoterapeută