Părinţii de copii sunt adesea îngrijoraţi după ce inspectează des picioarele, coloana copiilor, cu atât mai mult cu cât umblă multe păreri despre oasele copilului, dintre care unele sunt nereale. Interviu cu profesor doctor Mihai Jianu, membru în conducerea Societăţii internaţionale de chirurgie pe coloană
Florin Condurăţeanu: Domnule profesor Mihai Jianu, de unde sperietura asta a părinţilor că fiii, fiicele au picioarele în paranteze, crăcănate sau în X?
Prof. Mihai Jianu: Până la vârsta de 1 an şi câteva luni, copiii au picioarele în paranteze, e şi semnul că în burta mamei au avut o poziţie cu picioarele îndoite, talpă în talpă. Apoi, de la sine, picioarele se îndreaptă, devin chiar în X cam de 170 de grade. Este poziţia corectă pentru a avea genunchiul atâta libertate de mişcare ca şi cotul. După naştere, unii micuţi au talpa îndreptată spre interior, au tendinţa de a călca pe vârfuri, talus valgus. Picioarele se corectează de la sine. Mama trebuie, cu mişcări uşoare, să încerce a îndrepta laba piciorului. Dacă se face fără dificultate, este semn bun. Dacă laba piciorului nu opune rezistenţă la acţiunea mamei, fiind rigidă, nu este necesară intervenţia chirurgului. Alţii au o poziţie inversă, cu talpa spre exterior, şi nu trebuie imobilizare în ghips, piciorul se îndreaptă singur.
F.C.: De ce oamenii cu platfus se vaită că obosesc repede, că au dureri?
Prof. dr. M. Jianu: Cei cu platfus real au bolta tălpii nu suficient de arcuită. Mersul omului parcurge patru secvenţe: întâi călcâiul pe sol, apoi se rulează talpa până ajung vârfurile degetelor pe pământ - în etapa a treia – şi, apoi, 40% din timpul păşirii piciorul este în aer, calcă celălalt picior. În cea de-a doua secvenţă, cu rularea tălpii, cei cu platfus nu au o mişcare normală din pricina nearcuirii suficiente a oaselor bolţii plantare. Trebuie subliniat că, până la vârsta de 4 ani, toţi copiii par a suferi de platfus, o pernuţă de grăsime pe talpa lor atinge podeaua. Prin mers cu piciorul gol prin casă, prin încălţăminte cu talpa flexibilă, se ajută topirea acestui ţesut de grăsime, în paralel se fortifică, se maturizează glezna. Doar 5% au cu adevărat platfus, din aceştia doar 2% resimt dureri şi se cere intervenţia ortopedului. Sunt inutile acele exerciţii de rulare a tălpii copilului pe un făcăleţ, ridicarea unei batiste cu degetele picioarelor, cum să se arcuiască oasele tălpii în acest fel? Ortopedia din Franţa nu recomandă nici purtarea talonetelor, acestea nu pot forţa curbarea oaselor tălpii, ba se ajunge şi la pericole de genul taloneta împinge oasele piciorului în sus şi riscă să iasă din locaşul bazinului, periculoasa luxaţie de şold, necesitând operaţii dificile.
F.C.: Unii părinţi pun micuţii în acele premergătoare, cadrul cu roţi, pentru a facilita pasămite mai devreme mersul. Fac bine?
Prof. dr. M. Jianu: Nu sunt adeptul acestor premergătaoare, se forţează mersul când gleznele nu s-au consolidat, când articulaţiile nu s-au maturizat. Când gleznele, oasele, articulaţiile sunt apte să dea drumul mersului, apar semnale în organsim şi copilaşul face de la sine primii paşi. Copilul se ridică în picioare la 8-9 luni şi începe să meargă chiar şi la 1 an şi 2-3 luni. Dacă nu a păşit la 1 an şi 4 luni, trebuie consultat un ortoped.
Când copiii au dureri de oase, unii susţin că sunt dureri de creştere. Păi, dacă ar fi de vină creşterile de oase, de ce mai ales băieţii simt aceste dureri şi fetele rar, de ce durerile sunt la picioare, ce oasele braţelor nu cresc? Băieţii sunt mai zvăpăiaţi, sar, se caţără şi apare oboseala picioarelor, seara, după o zi de joacă. Oasele cresc prin cartilajele de creştere de la extremităţile oaselor. Aceste cartilaje de creştere fac oasele copiilor mai flexibile, ca nişte nuiele verzi, şi oasele se rup mai greu.