Jurnalul.ro Ştiri Externe Copiii jurnalistului Khashoggi primesc case şi bani din partea autorităţilor saudite

Copiii jurnalistului Khashoggi primesc case şi bani din partea autorităţilor saudite

Copiii lui Jamal Khashoggi, jurnalistul asasinat anul trecut în Consulatul saudit de la Istanbul, au primit  proprietăţi în valoare de milioane de euro şi primesc lunar sume importante de bani, a declarat pentru CNN o sursă apropiată familiei jurnalistului.

Familia ar mai putea primi zeci de milioane de dolari din partea autorităţilor saudite după încheierea negocierilor duse în prezent pentru “preţul sângelui”. Sumele vehiculate se ridică la câteva milioane de dolari pentru o singură persoană.

Cei patru copii ai lui Khashoggi au primite case în valoare de 4 milioane de dolari. Salah, fiul cel mare al jurnalistului, a primit o proprietate mare în Jeddah, unde lucrează ca bancher. Ceilalţi trei copii - un băiat şi două fete - au primit case într-o zonă diferită, însă aceştia nu plănuiesc să se întoarcă din Statele Unite ale Americii.

The Washington Post, unde Khashoggi a lucrat înainte să fie asasinat, a scris pentru prima dată de plăţile făcute către copiii jurnalistului asasinat.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri