Jurnalul.ro Ştiri Externe Coreea de Sud şi SUA nu renunţă la exerciţiile militare comune

Coreea de Sud şi SUA nu renunţă la exerciţiile militare comune

Ministerul apărării din Coreea de Sud a comunicat marţi că exerciţiile militare comune cu Statele Unite vor continua anul acesta, în ciuda apropierii faţă de Coreea de Nord cu ocazia Jocurilor Olimpice de iarnă de la Pyeongchang, informează Yonhap. Ministrul reunificării, Cho Myong-gyon, citat de Reuters, a făcut un anunţ similar în aceeşi zi, în parlamentul de la Seul.

 

Jocurile Olimpice se încheie pe 25 februarie, iar sud-coreenii şi americanii au convenit să amâne manevrele până după data respectivă. În schimb, Coreea de Nord a acceptat primele convorbiri oficiale cu Coreea de Sud după aproape doi ani, în contextul confruntării pe tema programului nord-coreean de înarmare nucleară şi cu rachete.

Ministerul apărării a precizat că vor avea loc exerciţiile militare Ulchi Freedom Guardian şi Key Resolve dar nu a menţionat şi exerciţiul Foal Eagle. Primul este organizat în fiecare an vara, iar celelalte două la sfârşitul lui februarie şi începutul lui martie. AGERPRES

Subiecte în articol: sua coreea de sud exercitii militari manevre
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri