Jurnalul.ro Cultură Muzica Corul Madrigal anunță premiera unui nou proiect muzical

Corul Madrigal anunță premiera unui nou proiect muzical

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” anunță premiera Concertului Extraordinar „Salve Regina”, organizat pe 8 octombrie, la Catedrala Sf. Iosif din București.

Evenimentul va fi dirijat Alexander Drčar, invitat extraordinar al Corului Madrigal la București, coordonatorul catedrei de dirijat a Universității Mozarteum, din Salzburg.

Accesul spectatorilor la concert este gratuit și se va face exclusiv prin rezervarea online a biletelor cu valoare 0.

Concertul Extraordinar „Salve Regina” este realizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti și reprezintă o premieră repertorială pentru Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Programul evenimentului prezintă un periplu prin muzica sacră scrisă pentru cor în perioada Romantismului german și austriac și cuprinde o serie distinctă de lucrări din creația compozitorilor Franz Schubert, Felix Mendelssohn Bartholdy, Johannes Brahms și Anton Bruckner. Lucrările au fost special alese de Dr. Alexander Drčar, cu accent pe creații care să pună în lumină sonoritatea unică a corului, precum și spiritul sonor al romantismului, în special din sfera muzicii sacre.

Doctor în muzică și coordonatorul Departamentului de Dirijat, Dirijat coral și Dirijat Orchestră de suflători în cadrul Universității Mozarteum din Salzburg, Alexander Drčar este unul dintre cei mai renumiți formatori europeni în arta dirijorală și o inspirație pentru noile generații de dirijori și muzicieni.

La invitația Corului Madrigal, Dr. Alexander Drčar a coordonat pe parcursul lunilor septembrie și octombrie, la București, un program interactiv de specializare în arta dirijatului coral, desfășurat exclusiv în cadrul inițiativelor de profesionalizare derulate sistematic de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri