Când eşti adulat pe stadioane şi prin cartiere și eşti considerat de mulţimi ca zeul fotbalului, crezi că liftul destinului tău opreşte doar în Olimp, în palatul zeilor. Doar că viaţa are legi care se aplică şi funcţionarului modest cu petice în coate, şi celebrităţilor. Există o oboseală a creierului, o moleşeală, ce se iveşte odată cu trecerea anilor şi această îmbătrânire, lenevire a neuronilor îşi face loc indiferent de cupe, de onoruri, de zeificare de către public. Fotbaliştii suferă şi ei necazuri la creier, materia de lux a organismului. Mii de argentinieni au ieşit pe străzi scandând în defilarea lor urări de însănătoşire pentru Maradona, au cântat glorificări pentru el la fereastra spitalului unde Il Pibe# D-Oro era internat pentru o operaţie pe creier. Un hematom, o pungă de sânge, se aşezase între osul craniului şi învelişul creierului, presând scoarţa cenuşie cu pierdere de vorbire, de mers, de percepere a realităţii. Chirurgii şi-au arătat măiestria, Maradona a fost eliberat de hematomul din cap. Când a ieşit din anestezie, a glumit, a fost vorbăreţ, va putea merge repede şi parcurge recuperarea în condiţii bune. Cei din jur povestesc că Maradona nu se poate lepăda de alcool şi droguri, vicii care l-au înrobit şi care nu pot fi operate cu bisturiul. Recent, a murit şi cel mai dur şi devotat fundaş, apărătorul din formaţia campioană a Angliei, Stilles. Provenit dintr-o familie săracă de muncitori, mic de statură, dar un pachet de muşchi, ştirb, îi deposeda pe atacanţii faimoşi precum Eusebio prin ciocniri ca de o stâncă. A murit într-un azil, sărac lipit. Coordonatorul naţionalei Angliei a fost Bobby Charlton, făcut Sir de regină. E bolnav de pustiitoarea boală Alzheimer, nu-şi mai aminteşte nimic, creierul lui este în adâncă senilitate, demenţă de bătrâneţe.