Crema cu protecţie solară oferă doar 40% din protecţia pe care ar trebui să o ofere potrivit producătorilor, din cauză că oamenii nu aplică suficientă, avertizează experţii, potrivit Daily Mail.
Testele efectuate de Colegiul Regal din Londra au arătat că chiar şi atunci când oamenii folosesc loţiune de plajă cu protecţie 50, pielea suferă din cauza razelor UV, pentru că stratul pe care îl aplică este mult prea subţire.
Producătorii garantează pentru gradul de protecţie scris pe etichetă, în cazul în care utilizatorul aplică două miligrame de loţiune pe fiecare centimetru de piele. În realitate, oamenii aplică doar 0.7 miligrame pe centimetru, fapt ce reduce dramatic protecţia.
“Preblema este că oamenii citesc gradul de protecţie şi sunt de părere că aia e, fără să se gândească la cât de gros trebuie să fie stratul. Apoi îşi supraestimează protecţia, stau mai mult în soare şi capătă arsuri”, a spus conducătorul studiului, profesorul Antony Young.
“Dacă o femeie vrea să stea la soare toată ziua, trebuie să reaplice crema de trei ori, asta înseamnă 100 ml de loţiune de plajă”, a mai adăugat Antony Young. “Pentru un bărbat este nevoie de 120 ml”.