Jurnalul.ro Ştiri Politică Cristian Popescu Piedone: „Mă angajez să fiu vocea cetățenilor din Giurgiu în Senatul României”

Cristian Popescu Piedone: „Mă angajez să fiu vocea cetățenilor din Giurgiu în Senatul României”

de Redacția Jurnalul    |   

Cristian Popescu Piedone, cunoscut pentru activitatea sa de peste trei decenii în administrația publică, își anunță candidatura la Senatul României din partea județului Giurgiu. În mesajul său către cetățeni, Piedone evidențiază angajamentul său de a continua politica cetățeanului, punând pe primul loc nevoile reale ale comunităților locale.

„Am muncit cu dăruire și am lăsat în urmă respect, prosperitate, mândrie și bucurie în fiecare loc pe unde am fost. În Senat, voi aduce aceeași dedicație pentru județul Giurgiu”, promite Cristian Popescu Piedone.

 

Priorități pentru Giurgiu: gaze, apă potabilă, infrastructură și servicii publice de calitate

Piedone subliniază că și-a făcut deja temele, vizitând fiecare comună din județ și discutând cu mii de oameni. În urma acestor întâlniri, a identificat principalele probleme și a conturat o serie de soluții concrete.

„Este nevoie de infrastructură modernă în Giurgiu: gaze naturale, apă potabilă în fiecare gospodărie, drumuri bine asfaltate, siguranță stradală și un transport public decent între localități. Infrastructura corectă aduce investitori și locuri de muncă, de aceea mă voi concentra să le aduc pe toate acestea în județul nostru”, explică Piedone.

 

Promisiunea unui senator al cetățenilor, nu al partidelor

Cu o experiență de colaborare cu reprezentanți din toate partidele, Piedone se declară „senatorul tuturor cetățenilor din județul Giurgiu”, angajându-se să lucreze împreună cu fiecare primar și autoritate locală pentru binele comun.

„Performanța NU se poate face cu orgolii individuale și cu ordine de partid! Voi fi senatorul tuturor cetățenilor din județul Giurgiu!

Voi lucra alături de fiecare primar, în interesul fiecărei comune! Voi pune toată experiența mea profesională în slujba comunităților locale și a Consiliului Județean Giurgiu, deopotrivă!,” subliniază el.

Cristian Popescu Piedone încheie cu o rugăminte sinceră către alegători: „Ai și tu încredere în mine și votează-mă să muncesc pentru tine!”

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri