Cristina Nemerovschi este iubită de adolescenţii din toată ţara şi nu numai. Cărţile ei sunt despre iubire şi libertate şi au atins inimile multor cititori. A scris 15 cărţi până acum, iar următorul roman la care lucrează este despre adolescenţii inteligenţi şi neînţeleşi care nu-şi găsesc locul în România.
Eşti numită rebela culturii române de astăzi şi se spune că faci un alt mod de literatură. Cum aşa?
Cam acestea au fost reacţiile după ce am publicat prima carte. S-a spus că e ceva complet diferit faţă de ce s-a scris până acum şi chiar faţă de ce scria noul val de atunci. Eu nu mi-am propus să rup toate tradiţiile, să aduc ceva nou, pur şi simplu am scris genul de cărţi pe care mi-ar fi plăcut mie să le citesc. Cam asta a fost întotdeauna în mintea mea când am scris. Am vrut să fiu foarte sinceră, foarte naturală în scris, să nu încerc să imit pe cineva, chiar dacă aveam scriitori care îmi plăceau, am zis nu, eu scriu aşa cu simt, nu încercând să semăn cu un scriitor care îmi place. Am văzut şi eu că în recenzii s-a vorbit foarte mult despre faptul că aş fi rebelă, că aş fi iniţiat un nou curent. Ce pot să zic? Mă bucură.
Ai scris până acum 15 cărţi dacă nu mă înşel. Când ţi-ai dat seama că asta este ce vrei să faci?
Mi-am dat seama scriind, abia după ce am început să scriu prima carte. Nu m-am gândit înainte: gata, mă pun să scriu cărţi, mă fac scriitoare. Eram puţin în derivă, terminasem facultatea de filosofie şi după aceea eşti cumva aruncat în aer. Nu ai o meserie propriu-zisă, pe diploma ta scrie filosof şi foarte puţini oameni ar avea nevoie de un filosof. Pur şi simplu m-am apucat să scriu cartea. „Sânge satanic" s-a numit prima. Mi-am dat seama că îmi place foarte mult să scriu. Cumva intram într-o altă stare, eram foarte aproape de mine. În adolescenţă până pe la 21 de ani am avut şi jurnal şi când scriam în jurnal mă simţeam foarte conectată la ce gândesc. Aşa am scris şi prima mea carte dar din perspectivă masculină. Am vrut să mă provoc pe mine, am vrut să văd cum ar fi dacă aş intra în mintea unui băiat şi aş scrie cum vede el lumea. Plana o incertitudine oarecum pentru că ştiam că nu ai cum să trăieşti din scris în România. În continuare e foarte greu să trăieşti din scris în România, aproape imposibil, dar am zis că atât cât o să pot, cât o să am inspiraţie, cât o să fiu sănătoasă, cât o să-mi placă lucrul ăsta o să scriu în continuare.
Despre trecutul pe care nu-l poți lăsa în urmă
Ultima ta carte este „Dresoarea". Spune-mi despre ce este vorba.
Este vorba despre copilăriile nefericite, despre copilăriile în familii disfuncţionale care nu-i oferă copilului toată dragostea de care are nevoie şi toată siguranţa şi liniştea pentru a se dezvolta ca o persoană cu un psihic puternic şi stabil. Este vorba despre trecutul care revine în prezent chiar atunci când simţi că ţi-ai găsit un drum pe care îţi place să mergi şi care te satisface cu totul. Este vorba de trecutul pe care nu îl poţi lăsa cu adevărat în urmă şi cât timp nu eşti împăcat cu tot ceea ce ai fost, cu ipostazele mai vechi, nu o să poată fi o cameră căreia i-ai închis uşa. Mereu va continua să fie prezent în viaţa ta. Este vorba despre o lume a circului pentru că am vrut să scriu despre lumea asta care mie mi se pare colorată, foarte frumoasă şi pasională. Copilăria mea a fost cumva marcată plăcut de mersul la circ, mă duceau buncii mei. De circurile ambulante care veneau în Bucureşti, am prins câteva când eram mică şi în acelaşi timp am vrut să prezint povestea din perspectiva unui iubitor de animale, eu sunt mare iubitoare de animale. Sunt vegetariană cam dintotdeauna, nu mi se pare ok să mâncăm carne, să mâncăm animale. Am vrut să văd cum pot să împac perspectiva asta a unei persoane care iubeşte animalele. Aşa cum este şi personajul principal care deşi este dresoare iubeşte animalele foarte mult şi încearcă să le dreseze cu iubire şi înţelegându-le. Spre finalul cărţii am surprins şi acel moment când apare ştirea că vor fi interzise animalele la circ.
Hai să vorbim puţin despre critici. Citeam într-un interviu că spuneai că 90% dintre criticii din România şi concursurile literare merită ignorate, sunt la categoria de ignorat. De ce?
Din păcate am avut foarte multe experienţe de când am debutat cu tot ce înseamnă ceea ce numim noi critică oficială. Lumea literară de fapt seamănă foarte mult cu lumea politică. Este ca o junglă. Sunt foarte multe rivalităţi şi culmea este că acei critici literari care chiar fac asta din pasiune şi sunt foarte buni în ceea ce fac sunt daţi deoparte de cei care sunt numiţi critici oficiali. Se simt ameninţaţi de cei care vin din urmă, care sunt tineri şi care fac lucrurile din pasiune. Sunt şi foarte multe scandaluri în Uniunea Scriitorilor în ultima vreme. S-a făcut o Uniune a scriitorilor alternativă, e un război total acolo. Lucrurile stau destul de rău. Pentru că potrivit lor scriu foarte îndrăzneţ şi aduc ceva nou, am primit interdicţie prin câteva reviste ale Uniunii Scriitorilor. Uneori mă amuză că sunt oameni care au scris cronici foarte bine structurate şi impecabile la cărţile mele şi nu li se dă voie să le publice.
Despre generațiile de azi pentru generațiile viitoare
Cărţile tale sunt citite în mod special de adolescenţi şi abordezi şi subiecte tabu şi cum ziceai ai şi un limbaj îndrăzneţ. Ai fost foarte criticată pentru acest lucru. Mulţi spun că nu sunt romanele potrivite pentru tineri. Cum le răspunzi criticilor?
Este concepţia asta cum că în literatură trebuie să vorbim numai despre lucruri frumoase, că totul ar trebui spus cu perdea şi că există un anumit limbaj care ar trebui folosit în cărţi, limbajul acela foarte academic, să folosim cuvinte pe care trebuie să le cauţi în dicţionar pentru că nu le întâlneşti zi de zi. Mai sunt scriitori care chiar şi azi abordează astfel literatura şi scriu în felul acesta. Eu cred că literatura trebuie să reflecte viaţa şi trebuie să reflecte viaţa din 2018 nu ceva de pe vremea lui Liviu Rebreanu. E foarte important să fim acoraţi la lumea de astăzi pentru că cei care ne vor citi peste 20-30 de ani vor vrea să ştie cum era viaţa şi ce gândesc tinerii de acum. Când am personaje adolescente fac tot posibilul să folosesc limbajul lor de astăzi, să fie totul natural, nu forţat. Pe mulţi i-a şocat. Sunt unii care nu vor să accepte realitatea.
Te simţi cumva responsabilă pentru că tu te adresezi direct adolescenţilor şi ştim că adolescenţa este o perioadă foarte sensibilă?
Într-un fel mă simt. Atunci când scriu încerc să nu mă gândesc foarte mult la asta pentru că te poate inhiba. Cred că scrisul nu trebuie să fie neapărat moralizator, să aibă un mesaj care neapărat cu forţa trebuie să te aducă pe drumul bun. Cred că este vorba de a te descoperi şi de a fi cea mai bună versiune a ta, nu ce aşteaptă societatea de la tine. Uneori după ce termin o carte îmi pun foarte multe întrebări. Şi mă simt responsabilă pentru că sunt tineri care îmi scriu că personajul meu i-a inspirat să facă anumite lucruri. A fost pentru mine un şoc. M-am dus la facultatea de filosifie, am fost invitată să vorbesc la un curs, şi erau foarte mulţi tineri care mi-au spus "am dat la facultatea asta pentru că am citit primul tău roman şi personajul principal terminase filosofia şi de atunci am vrut neapărat să fac facultatea asta."
„Am fost criticată pentru că sunt autoare vie”
Ştiu că un fragment dintr-o carte de-a ta a fost la o probă orală de la Bacalaureat acum doi sau trei ani. Ce a însemnat pentru tine?
M-am bucurat foarte mult. A fost o surpriză totală. Într-o seară mi-a lăsat cineva pe pagina de facebook o fotografie făcută cu telefonul chiar din camera unde se dădea proba de la Bacalaureat. Era o cititoare şi nu mi-a venit să cred. Prima dată am întrebat şi pe alţii pentru că mă gândeam că e trucată. Cu toate că se vedea că era ştampila de la Bacalaureat. M-am bucurat enorm pentru că înseamnă o recunoaştere şi asta. Ştiu că sunt profesori de Limba Română care îmi citesc cărţile, le recomandă, vorbesc de ele la ore, le pun pe lista lecturilor suplimentare. Am început pe urmă să primesc mesaje de la cei care au avut subiectul şi îmi povesteau ce au spus. Îmi spuneau că au avut un subiect despre care au vorbit cu plăcere, nu ceva ce au simţit că era o temă, ceva din manual, ci ceva care a fost foarte aproape de sufletul lor.
Ai fost criticată şi pentru acest lucru.
Am primit şi ameninţări cu moartea în perioada în care se vorbea foarte mult despre fragmentul acesta de la Bacalaureat. Am fost criticată pe foarte multe considerente. Unele m-au amuzat. De exemplu am fost criticată pentru că sunt autoare vie. Au spus: cum e posibil să se dea la Bac autori vii? Se ajunge la un haos al valorilor, ar trebui să dea numai autori morţi. Am fost criticată pentru că sunt femeie. Au zis cum e posibil să stau pe lângă Caragiale, Creangă, mă rog, făcuseră ei o listă.
Ce înseamnă să fii scriitor tânăr în România?
E o întrebare foarte amplă şi foarte grea. E frumos. Ai foarte multe surse de inspiraţie. În fiecare zi când merg pe stradă îmi găsesc mereu noi posibile subiecte de romane. Trăim o perioadă efervescentă, colorată, care îţi oferă multe surse de inspiraţie. În acelaşi timp e frumos pentru că vezi tinerii că încep să citească tot mai mult contrar a ceea ce se spune. Sunt foarte mulţi adulţi care spun că adolescenţii de astăzi stau foarte mult pe Facebook, pe telefoane, nu vor să citească. Eu văd totuşi că sunt mulţi tineri care citesc şi asta te bucură ca scriitor. Îi vezi la lansări că sunt foarte prezenţi, primesc mesaje tot timpul pe pagina de Facebook, pe site. E şi puţin deprimant pentru că, pe lângă faptul că nu poţi trăi din scris în România, vezi că în alte ţări totuşi literatura e undeva pe o treaptă mai sus din toate punctele de vedere. Scriitorii sunt plătiţi pentru lecturi publice, sunt invitaţi în emisiuni în prime-time unde se discută probleme care nu ţin neapărat de cultură, de literatură, ci vorbesc despre problemele arzătoare ale zilei. Îţi e mai uşor dacă ai trăi în altă ţară să ajungi să fii tradus şi publicat. Asta cumva te ţine pe loc, îţi taie puţin din avânt. Sigur că mie în continuare o să-mi placă să scriu şi o să fac lucrul ăsta din pasiune, dar de multe ori când termini o carte, ai aşa un moment vai, acum începe munca, pentru că trebuie să o promovezi. Trebuie să am toată energia asta, să merg cu romanul prin ţară. E plăcut să te întâlneşti cu cititorii sau să dai interviuri, dar uneori pare că nu este de ajuns. E foarte greu să ajungi la acel public care citeşte o singură carte pe an sau poate chiar mai puţin şi de multe ori e sceptic când e vorba de autori români.
Cărţile tale sunt despre iubire şi libertate. Cum este cu aceste două noţiuni? Pot coexista?
Am povestit la un moment dat foarte mult pe tema asta. M-a întrebat o cititoare dacă nu cumva se bat cap în cap şi în vreo trei cărţi am stat şi am dezbătut pe larg, le-am pus faţă în faţă într-un fel să văd dacă sunt contradictorii sau se completează una pe cealaltă. Concluzia e una pozitivă şi cred că se completează. Poţi fi liber trăind într-o iubire, într-o relaţie care te consumă şi care la prima vedere te restrânge dar nu e chiar aşa. Cel mai bun exemplu pe care îl pot da este cel personal pentru că iubesc aceeaşi persoană de 18 ani şi ne-am găsit foarte uşor libertatea împreună. De fapt nu foarte uşor. Ne-am găsit într-un final, dar luptând. Luptând să ne păstrăm libertăţile şi să le contopim în aşa fel încât să nu facem compromisuri şi să rămânem aceleaşi persoane.
Care este secretul?
Nu prea ştiu să spun într-un singur cuvânt. Contează foarte mult să ne simţim unul pe celălalt şi să comunicăm, nu doar să lăsăm impresia că am comunicat, ci chiar să ne spunem lucruri care poate ne dor şi poate sunt riscante. Sunt unele cupluri care au teme tabu, nu vor să discute pentru că pot zgâlţâi barca. Noi vorbim foarte mult, spunem tot ce gândim. Ajută şi faptul că lucrăm împreună. Noi petrecem aproape tot timpul împreună. Vine cu mine prin turnee prin ţară la toate lansările. El e editor, eu sunt scriitor şi facem o echipă bună.
La ce lucrezi în acest moment?
Lucrez la vreo trei traduceri care îmi ocupă foarte mult timp. Îmi place să traduc, dar mă şi gândesc cât de mult aş fi scris în timpul acesta. Scriu totuşi un roman printre picături, se cheamă "Răzvrătiţii" şi va fi oarecum o întoarcere la temele din primele mele romane. Va fi cu personaje adolescente rebele şi ideea care m-a făcut să scriu romanul acesta este că am văzut cât de greu se descurcă adolescenţii foarte inteligenţi în România. Se simt marginalizaţi, se simt neînţeleşi.
Am fost criticată pentru că sunt femeie. Au zis cum e posibil să stau pe lângă Caragiale, Creangă, mă rog, făcuseră ei o listă.
Sunt foarte mulţi adulţi care spun că adolescenţii de astăzi stau foarte mult pe Facebook, pe telefoane, nu vor să citească. Eu văd totuşi că sunt mulţi tineri care citesc şi asta te bucură ca scriitor. Îi vezi la lansări că sunt foarte prezenţi, primesc mesaje tot timpul pe pagina de Facebook, pe site.