În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate 20 de plante uscate de cannabis, peste patru kilograme de cannabis porţionat în vederea comercializării, precum şi 5.500 de lei, unul dintre suspecţi fiind reţinut şi propus pentru arestare preventivă Tribunalului Bucureşti.
"În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 4 noiembrie 2015 - 26 ianuarie 2016, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul Stanciu Tudor a deţinut şi comercializat importante cantităţi de cannabis", informează un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) remis miercuri AGERPRES.
El a fost propus judecătorilor Tribunalului Bucureşti pentru arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
Într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) remis AGERPRES, se precizează că cei trei bărbaţi, cu vârste între 22 şi 33 de ani, sunt bănuiţi că ar fi înfiinţat şi întreţinut o cultură indoor de cannabis în judeţul Călăraşi.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, iar acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Brigăzii de Jandarmi "Vlad Ţepeş".