Cultura franceză a stat la baza edificării elitelor românești. Nu întâmplător a fost denumit Bucureștiul „Micul Paris”, nu doar pentru existența Arcului de Triumf construit după modelul francez, ci și pentru elementele arhitecturale, dar mai ales pentru viața culturală care a fost „importată” din marele Paris. Astăzi, relațiile culturale dintre România și Franța se mențin, pe toate planurile, mai ales prin Institutul Francez – o instituție care a reprezentat încă de la început un reper în modelarea noilor elite ale României.
Cultura română s-a format la Paris, în ultimele secole. Mulți au râs de „franțuzismele” generațiilor de tineri boieri din secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, surprinse de marele cărturar pașoptist Vasile Alecsandri în seria „Chirițelor” – piese de teatru de comedie care ironizează boierimea română educată la Paris. Dar „furculision” a fost un fenomen cultural foarte important, pentru că a adus în țările române toate noile descoperiri ale elitei franceze. Chiar și așa, stângaci la început, printr-un mimetism hilar, cultura franceză s-a impus prin rafinamentul ei unic. Și nu doar România a fost influențată și modelată de Franța, după secolul al XVII-lea, ci toată Europa, inclusiv Imperiul Rus, astfel încât s-a creat o formă foarte puternică de susținere a culturii franceze în formarea elitelor Europei de Est. Cei mai importanți oamenii de cultură români s-au format la Paris, iar revoluționarii pașoptiști au fost deschizători de drumuri pentru următoarele secole.
Programe franceze și francofone
Una dintre cele mai puternice legături ale publicului din România cu actuala viață culturală a Franței este prin cinematografie, fiind susținută de Institutul Francez. Cinematograful Elvire Popesco își menține în continuare un rol important în promovarea cinematografiei europene de autor în România, prin lansări naționale și prin găzduirea unor festivaluri importante, cum ar fi „Les films de Cannes”, organizat de echipa lui Cristian Mungiu, „Animest”, festivalul de film de animație, festivalul de film de dans, și alte asemenea evenimente culturale.
Institutul Francez duce mai departe aceste legături seculare, prin toate activitățile pe care le organizează sau le susține în România. IFR participă la viața culturală românească prin susținerea de programe franceze și francofone în cadrul festivalurilor bucureștene, printre care „Balkanic Music Festival” (septembrie), „Festivalul de Muzică Veche din București” (noiembrie), „Festivalul de Poezie al Muzeului de Literatură” (septembrie), „Festivalul Nova” arte digitale și „Festivalul Național de Teatru (noiembrie). În luna decembrie, Institutul Francez va organiza cea de-a zecea ediție a „Premiului Goncourt România”.
Digitalizare, întâlniri și dezbateri
Astăzi înțelegem prin viață culturală și latura digitală a lumii. Promovat de Institutul Francez, „Noiembrie digital” este un proiect destinat publicului larg și profesioniștilor, care își propune să reflecteze asupra formelor, practicilor, utilizării și provocărilor tehnologiei digitale, să prezente bogăția creației digitale franceze și să reunească talentele franceze și românești în serviciul publicului și al inovației.
Un alt proiect important al IFR este „Cafeneaua Științei”, care propune un dialog în limba franceză pe teme de cercetare contemporane între România și Franța, bazat pe bogata cooperare științifică dintre cele două țări.
Viața culturală include și „Conversații despre Oraș și dezvoltare urbană durabilă”, un alt proiect al IFR. „Institutul este la originea unor evenimente culturale majore. Antena din Timișoara va prezenta proiecte de circ și artă stradală, cu cel mai mic circ din lume, și concerte cu Barcelona Gipsy Klezmer Orchestra, în cadrul festivalului „Impuls”, de la sfârșitul lunii septembrie 2022. La începutul lunii octombrie, Antena din Cluj, în colaborare cu Centrul cultural german, va organiza cea de-a 11-a ediție a festivalului Clujotronic, dedicat artelor digitale, la care vor participa artiști de video-mapping, un hackathon de jocuri video, DJ celebri precum Calling Marian și Lecomte de Bregeot. Antena din București va iniția un turneu muzical al Orchestrei Naționale de Jazz, primul turneu în România din 1994, cu Filarmonicile din Ploiești și Sibiu”, explică reprezentanții Institutului Francez. Dintre temele abordate în cadrul întâlnirilor și dezbaterilor organizate de IFR nu lipsesc discuțiile privind egalitatea de gen în domeniul artelor, care va avea loc în septembrie, sau forumul privind dezvoltarea durabilă în cultură – organizat împreună cu Forumul cultural austriac, în luna noiembrie
La București, IFR organizează o serie de evenimente, precum explorarea jocurilor video franceze, poloneze și germane în cadrul târgului Devplay, în luna octombrie, iar în noiembrie, standul francofon va fi organizat la Târgul de carte „Gaudeamus”.