Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cum vom trăi în 2021? Ionuţ Dumitru, economist şef Raiffeisen: „Lucrurile pot lua o turnură foarte negativă dacă se va păstra majorarea pensiilor cu 40%”

Cum vom trăi în 2021? Ionuţ Dumitru, economist şef Raiffeisen: „Lucrurile pot lua o turnură foarte negativă dacă se va păstra majorarea pensiilor cu 40%”

Dacă nimic grav nu se mai petrece la nivelul economiei, în anul 2021 ne aşteptăm la o creştere de 4,5% în termeni reali a Produsului Intern Brut. Aceasta este şi tendinţa la nivel european, de altfel, dar cu condiţia ca pandemia de coronavirus să fie ţinută sub control. Dacă vorbim despre vulnerabilităţile României, trebuie amintit deficitul bugetar foarte mare pe care trebuie să-l reducem. 

Deficitul bugetar generat de cheltuielile cu pandemia de coronavirus se va reduce la nivelul UE, dar acest lucru nu se va întâmpla şi la noi pentru că în cazul nostru vorbim despre un deficit de natura structurală. Noi cam tot ce încasăm dăm pe asistenţa socială, salarii, pensii.

 Noi va trebui să începem să reducem acest deficit treptat, astfel ca în 3-4 ani să revenim la 3%. De asemenea, trebuie să trecem cât mai repede peste alegerile parlamentare. Lucrurile pot lua o turnură foarte negativă dacă se va păstra majorarea pensiilor cu 40%. Bugetul este în aer în acest caz. Dacă la o majorare a punctului de pensie cu 14% avem un deficit bugetar de circa 9%, la o creştere cu 40%, deficitul se va duce la circa 11% în 2021,  ceea ce ar avea ca efect agravarea stării bugetului public.  

 

Ionuţ Dumitru, economist şef Raiffeisen

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri