Ioana Radu, împărăteasa romanţelor, înmuia şi inimile de piatră cu arta ei de a aduce nostalgia, amintirile tinereţii întristătoare pentru cei albiţi de vârstă, visurile din poveştile trecute de iubire. Vocea profundă, dramatică, răguşeala de fumătoare de Carpaţi fără filtru pur şi simplu dezmierda sufletele românilor. Coana Ioana n-avea egal. În viaţa de dincolo de scenă, artista era o olteancă aprigă, obişnuită să dicteze, refuza compromisurile. Dacă în căsniciile ei soţii nu-i dădau ascultare, se trezeau cu geamantanul pe trotuar. De altfel, a şi divorţat de 5 ori. Dar surpriza consta şi în faptele reale în care vorba ei avea importanţă şi în faţa temuţilor dictatori Ceauşescu. Pe vremea comunistă, funcţiona o lege a veniturilor ilicite. Cei care strânseseră o avere intrau în vizorul Miliţiei, procurorilor, judecătorilor şi, dacă banii lor depăşeau suma veniturilor legale, li se confiscau sumele, casele, maşinile suspecte de şmecheriile câştigurilor.
Ioana Radu îl simpatiza tare pe Ion Dolănescu, îl aprecia. I s-a văitat Dolănescu că procurorii i-au luat la puricat banii şi aveau de gând să-i împuţineze averea obţinută din tariful lui gras cerut la nunţi, botezuri, şuşanele. Ioana Radu nu l-a abandonat pe preferat şi i-a spus lui Ceauşescu să-l lase în pace pe Ion Dolănescu, ceea ce s-a şi întâmplat. S-a cunoscut în populaţie, prin telefonul fără fir, acea scenă petrecută la înmormântarea tatălui lui Ceauşescu, Andruţă. La pomana de după îngropăciune, Ceauşeşti au trimis o maşină s-o aducă pe Ioana Radu. În faţa dictatorilor şi a tuturor grangurilor din Comitetul Central, ea le-a cerut, cu voce autoritară, să spună după ea Tatăl Nostru şi să îngenuncheze. Cei mai înalţi ştabi comunişti în frunte cu Cabinetele 1 şi 2 s-au rugat la Dumnezeu în genunchi, cu lumânări în mână. Îmi povestea Horia Moculescu că, în timpul unui turneu în Israel, cum era obiceiul, un securist sub acoperire trăgea cu ochiul, ciulea urechea la tot ce făceau artiştii. S-a enervat Ioana Radu, i-a telefonat lui Emil Bodnăraş, mare grangur bolşevic, şi i-a zis răstit: „Dacă nu-l retragi pe securistul din spatele meu, nu intru pe scenă!”.