Jurnalul.ro Cultură Muzica DANIEL DOROBANTU & MARIA HOJDA. CONCERT DE BASM

DANIEL DOROBANTU & MARIA HOJDA. CONCERT DE BASM

de Magdalena Popa Buluc    |   

“Un basm fără cuvinte, al cărui limbaj îl ştii dintotdeauna. Pentru că vine de acolo de unde vii și tu. O experiență care nu are nevoie de descifrare. Doar de deschidere către mirare. Ca și cum ai sta pe malul unei ape curgătoare și ai privi în adâncurile tale.”

Artistul timișorean Daniel Dorobanțu împreună cu invitata sa Maria Hojda susțin un Concert De Basm în Biserica Millenium din Timișoara, duminică 12 septembrie ora 20:00, cu intrearea liberă.

Este vorba de cel de-al 14-lea eveniment din seria Concertelor De Basm susținute de Daniel Dorobanțu începând cu anul 2014, organizat de Asociația Culturală Tradițională Negura și co-finanțat de Consiliul Județean Timiș.

În noi se regăsesc toate melodiile care au fost create de la începutul lumii. Fie că facem muzică sau doar o ascultăm, împărtășim același mister. Acest mister și starea de mirare pe care acesta o trezește în noi sunt sursele de inspirație pentru fiecare Concert De Basm – un concept de concert cinematic care îi aparține muzicianului și artistului vizual timișorean Daniel Dorobanțu.

Concertele De Basm prezintă o muzică ce se află la intersecția dintre electronic ambient și modern classical. Vizual, Concertele De Basm îmbină elemente arhaice, primordiale, de mitologie și folclor românesc cu cele mai recente tehnici de producție audio-vizuală.

Fluide de la un capăt la altul, Concertele De Basm oferă o muzică imersivă și învăluitoare, emoțională și totodată detașată, lucrată în liniște, translucidă și încântătoare. O călătorie atemporală între lumi, în deplină siguranță, care duce mereu spre înalt.

Accesul la eveniment este posibil doar în conformitate cu HG nr. 580 din mai 2021. Publicul trebuie să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-COV-2 (10 zile de la finalizarea rapelului) sau să facă dovada unor teste autorizate PT-PCR sau antigen rapid (nu mai vechi de 72 de ore, respectiv 24 de ore). Pot asista la spectacol și persoanele care au fost infectate cu SARS-COV-2 (și se află între a 15 a și a 90 a zi de la confirmarea infectării). Triajul epidemiologic prin termoscanare va avea loc la intrarea în incinta Bisericii Millenium. De asemenea, purtarea măștii și distanțarea rămân valabile pe întreaga durată a evenimentului.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri