Jurnalul.ro Ştiri Observator David, copilul prins în războiul părinților

David, copilul prins în războiul părinților

de Carmina Pricopie    |   

După o relaţie tumultuoasă, un dosar penal pe numele amândurora pentru conducere fără permis, după o fugă cu tot cu copil în Italia şi acuze din partea tatălui de răpire, după ce tatăl şi-a răpit şi el copilul, care teoretic nu era în Italia, David este acum din nou la mamă. Iar tatăl lui a fost băgat în arest o zi şi o noapte, în baza mandatului european de arestare emis de italieni pentru răpire. Şocant e, că la şedinţa de judecată, Curtea de Apel i-a dat drumul pentru că procurorii nu au mers în sală cu mandatul în baza căruia tocmai stătuse în arest o zi şi o noapte.

 

24.06.2019. Ziua care l-a despărţit timp de doi ani pe Bogdan Hristache de David

 

Supărat că mama câştigase custodia copilului şi că-l ameninţase că nu-l va mai vedea niciodată pe acesta, pe 24 iunie 2019, Bogdan Hristache şi-a luat băiatul şi s-a urcat cu el pe acoperişul unei case din sectorul 2 al Capitalei. A ameninţat atunci că se aruncă de mână cu cel mic. În cele din urmă, negociatorii de la Poliţia Capitalei l-au convins să coboare. David a fost predat în braţele mamei, iar el a ajuns la Secţia 8 Poliţie. Era supărat şi agitat. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ce făcuse, încadrându-l la ameninţare şi nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului. Dosarul deschis la Secţia 8, după ce bărbatul s-a urcat pe imobilul din sectorul 2 al Capitalei, a stat „in rem” până în luna octombrie a acestui an, din 2019. Adică fix până când Bogdan Hristache şi-a luat copilul din Italia şi s-a întors cu el în România. „Iniţial, cercetările au fost efectuate in rem şi nu au fost dispuse măsuri preventive în cauză, în sens procesual, în luna octombrie a anului curent fiind dispusă continuarea urmăririi penale, sub aspectul infracţiunilor menţionate, persoana în cauză dobândind calitatea de suspect, urmând ca la finalizarea activităţilor procesual-penale, dosarul să fie înaintat unităţii de parchet cu propunere legală. Din cercetări şi verificări rezultă că persoana în cauză nu mai locuieşte în municipiul Bucureşti”, se arată într-un răspuns oficial venit de la Poliţia Capitalei, la solicitarea noastră.

Imediat după incident, mama copilului a cerut ordin de protecţie la Judecătoria Sectorului 2. După judecarea apelului, Tribunalul a emis un ordin pe o durată de 3 luni. Bogdan Hristache nu a avut voie să se apropie de cei doi la o distanţă mai mică de 200 de metri. După expirarea ordinului de protecţie, bărbatul spune că nu a mai putut da de fiul său şi că a făcut nenumărate demersuri pentru a-l găsi.

 

Mamă şi tată, ambii dosar penal când copilul avea 1 an

 

Pe 5 august 2017, concubina pe atunci a lui Bogdan Hristache a fost oprită de o patrulă de ordine publică de la Secţia 8, în timp ce conducea pe Pache Protopopescu o maşină fără a deţine un permis de conducere. Iar bărbatul a fost acuzat ca i-a încredinţat maşina ştiind că iubita sa nu are carnet de şofer. Ambii au fost trimişi în judecată. Judecătoria Sectorului 2 a condamnat-o pe mamă la un an de închisoare şi pe el la plata unei amenzi penale de 3.600 lei. În apel, pe 26 martie 2021, magistraţi ai Curţii de Apel Bucureşti au schimbat condamnarea de un an aplicată femeii într-un avertisment, iar el a rămas cu aceeaşi amendă penală stabilită de Judecătoria Sectorului 2.

 

18 noiembrie. Reţinut o zi şi o noapte pentru o bifă într-un calculator

 

Pe 18 noiembrie, Bogdan Hristache a mers la Judecătoria Sectorului 2 pentru a depune documente la termenul stabilit în procesul intentat de bărbat fostei iubite, pentru stabilirea domiciliului copilului. Citat de judecător la bară şi verificat în urma prezentării buletinului, grefiera de şedinţă a constatat că în calculator bărbatul figurează cu o alertă dată pe 9 octombrie. I s-a spus că este pe numele său un mandat european de arestare şi că trebuie să fie reţinut. Jandarmii l-au luat pe sus, l-au predat colegilor de la Poliţia Capitalei şi apoi a fost introdus în arestul de la Secţia 15.

 

Procurorii nu au putut veni cu mandatul european la instanţă

 

La o zi de la încarcerarea sa, s-a judecat la Curtea de Apel Bucureşti arestarea provizorie, în urma emiterii mandatului european de arestare pe numele lui Bogdan Hristache. Surpriză în sala de judecată. Procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti care au cerut arestarea provizorie nu au prezentat judecătorului de şedinţă mandatul european de arestare emis de italieni pentru răpirea propriului copil. „Înch/F/DL-În temeiul art. 102 alin. 5 lit. b din Legea nr. 302/2004 republicată, respinge, ca neîntemeiată, propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de luare a măsurii arestării provizorii în vederea predării a persoanei solicitate Hristache Bogdan. Dispune punerea în libertate a persoanei reţinute Hristache Bogdan. În baza art. 102 alin. 5 lit. b teza a II-a din Legea nr. 302/2004 republicată, raportat la art. 211 Cod procedură penală ia faţă de persoana solicitată Hristache Bogdan măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 30 zile, începând cu data de 19.11.2021 şi până la 18.12.2021 inclusiv”. Bogdan Hristache a fost pus în libertate şi obligat să dea cu subsemnatul zilnic la Secţia 8 Poliţie din Capitală. Instanţa a stabilit un nou termen de judecată pe 2 decembrie, dată până la care procurorii ar trebui să vină în faţa magistraţilor cu mandatul european de arestare.

Subiecte în articol: Bogdan Hristache
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri