Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie „Guvernul meu” trece la fapte pe care a uitat să le anunțe în campania electorală. Cîțu pregătește primul său OUG: îngheață salariile!

„Guvernul meu” trece la fapte pe care a uitat să le anunțe în campania electorală. Cîțu pregătește primul său OUG: îngheață salariile!

de Valentin Gros    |   

Guvernul are în lucru un proiect de ordonanță de urgență, semnat de premierul Florin Cîțu, potrivit căruia nu se mai acordă personalului bugetar, de la 1 ianuarie, măriri de salarii și alte drepturi bănești, prevăzute în legislația actuală. Textul de lege mai cuprinde și alte modificări, cum ar fi cele privitoare la pensiile de serviciu, cupoanele sociale pentru copii, sancțiunile în domeniul circulației publice, livrările de materiale anticoronavirus.

Astfel, prin derogare de la prevederile Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând de la 1 ianuarie 2021, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor funcției de bază, salariilor funcției de bază, indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază acești angajați, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2020. Tot prin derogare de la articolele aceleiași legi, se mențin neschimbate sporurile, indemnizațiile, compensațiile, primele și celelalte elemente care fac parte din salariul brut lunar. Același lucru se întâmplă și cu valoarea indemnizației de hrană. Inflația nu mai contează De asemenea, prin derogare de la legislația anterioară, nu se mai actualizează cu rata inflației pensiile militare și pensiile de serviciu pentru personalul aeronautic din aviația civilă, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, funcționarii publici parlamentari. Noul act normativ prevede, totodată, că până la 31 decembrie 2021 nu se mai eliberează cupoanele sociale care sprijină educația timpurie. Acestea erau acordate din bugetul de stat, în funcție de veniturile familiei, conform legislației în domeniul asistenței sociale.

Arme fiscale în lupta anti-COVID

Potrivit proiectului de ordonanță de urgență aflat pe masa Executivului, sunt scutite de TVA, „cu drept de deducere” livrările de dispozitive medicale pentru diagnosticul in vitro al COVID-19, de vaccinuri împotriva COVID-19, precum și serviciile de vaccinare și testare aferente. Aceste scutiri sunt aplicate numai dispozitivelor medicale aflate în conformitate cu regulamentul emis de Parlamentul European, precizează textul de lege. Campania de vaccinare a început, iar următoarele tranșe vor sosi în țară în zilele de 29 decembrie (la București, Cluj și Timișoara) și 30 decembrie (la Brașov, Constanța, Craiova și Iași), după cum a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.

Un alt paragraf al proiectului de OUG îngheață punctul de amendă pentru neregulile la circulația pe drumurile publice la 145 de lei, pentru anul viitor. Potrivit unei reglementări anterioare, punctul de amendă urma să crească la 223 de lei de la 1 ianuarie

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri