Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Cuplurile de la Insula Iubirii, decizii neașteptate la final de sezon: "Vom pleca toţi trei!". Finala Insula Iubirii, lider de audienţă, pe toate targeturile

Cuplurile de la Insula Iubirii, decizii neașteptate la final de sezon: "Vom pleca toţi trei!". Finala Insula Iubirii, lider de audienţă, pe toate targeturile

de Redacția Jurnalul    |   

Cinci cupluri curajoase au venit ȋn Thailanda ca să ȋși pună la încercare relaţia în cel mai dur test al fidelităţii – Insula Iubirii, un test 100% real, în care numai iubirea adevărată are şanse să învingă tentaţia. I-au dat Insulei puterea să le ofere răspunsurile pe care nicăieri ȋn altă parte nu le-ar fi aflat și au trăit aventura vieţii lor.

S-au expus la provocări intense, au simţit tentaţii irezistibile și, timp de 21 de zile, și-au văzut partenerul exact așa cum este și s-au descoperit pe ei ȋnșiși ȋn cea mai autentică variantă a lor. S-au reanalizat, s-au acceptat şi au evoluat, pentru ca la final, fiecare partener din cuplu să ia asumat decizia pentru care a venit la Insula Iubirii. Cinci femei şi cinci bărbaţi care se credeau în relaţii indestructibile s-au aruncat încrezători în aventura vieţii lor, au simţit gustul dulce-amărui al tentaţiei şi şi-au aflat punctele vulnerabile ale relaţiei, iar la final au tras linie şi au luat decizii care le vor schimba radical viaţa. Finala Insula Iubirii, difuzată aseară la Antena 1, s-a impus ca lider detaşat de audienţă, pe toate categoriile de public şi a înregistrat un record de audienţă, la nivelul cotei de piaţă, de la lansarea produsului în România.

Astfel, conform Kantar Media, finala celui de-al optulea sezon Insula Iubirii a condus clasamentul audienţelor, pe toate categoriile de public. În intervalul 20.28 – 00:31, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea ultimului episod Insula Iubirii a înregistrat 8.5 puncte de rating şi 31.1% cotă de piaţă, urmată de Pro Tv cu 5.5 puncte de rating şi 20.3% cota de piaţă. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde Antena 1, cu Insula Iubirii, a condus clasamentul cu 6.8 puncte de rating şi 21.3% cota de piaţă, urmată de Pro TV cu 5.2 rating şi 16.2% cota de piaţă. Şi la nivelul întregii ţări, Antena 1, cu finala Insula Iubirii, a condus topul audienţelor cu 6.1 puncte de rating şi 19.6% cota de piaţă, urmată de Pro Tv, cu 5.7 puncte de rating şi 18.5% cota de piaţă. Totodată, Antena 1 s-a impus ca lider de audiență pe întregul tronson orar, Whole Day, cu 2.8 puncte de audiență și 22.8% cotă de piață pe targetul comercial, în timp ce postul de pe locul doi, ProTV, a obținut 2.6 puncte de rating și 21.5% cotă de piață. Antena 1 s-a situat pe primul loc şi în Prime Time, la nivelul publicului comercial, 6.5 puncte de rating şi 24.5% cota de piaţă. În minutul de aur, înregistrat aseară la 00:16, 45% dintre cei care se aflau în faţa televizoarelor se uitau la finala Insula Iubirii.

Pentru Simona și Claudiu ceremonia finală a focului a venit mai devreme, chiar ȋnainte de ultima petrecere de la Insulă, ȋntr-o ediţie care a ȋnregistrat record de audienţă atât la nivelul cotei de piaţă, cât şi la nivelul ratingului. În faţa partenerei cu care a venit pe Insulă, Claudiu şi-a motivat alegerea: „Am vrut să îmi demonstrez că sunt 100% că te iubesc. Dacă eu nu aveam o dragoste puternică faţă de tine, m-aş fi îndrăgostit de fata asta! Acum pot să fiu sigur că tu eşti femeia pe care o iubesc din tot sufletul!”. Simona în schimb, nu s-a ferit să puncteze: „Tu, când dormeai cu ispita în pat, când o sărutai, nu te-ai gândit nicio secundă cum sunt eu? M-ai făcut din om neom acum 6 luni de zile când m-ai înşelat. Te-a lăsat inima să mă aduci în aceeaşi stare? Sincer, m-aş fi bucurat să vii un om asumat şi să îmi zici

Cu o zi mai devreme s-a ȋncheiat testul și pentru Daiana și Rareș, căci Insula i-a oferit concurentei refuzate la dream date o şansă unică, în premieră la Insula Iubirii: o ceremonie a focului finală, venită mai devreme decât pentru ceilalţi. După o confruntare finală cu ispita Flori şi reîntâlnirea cu partenerul ei, Daiana a mărturisit: “A fost frumos aici, am învăţat să apreciez mai mult oamenii din jurul meu, să nu mai fiu exagerat de geloasă, să mă apreciez mai mult pe mine şi am înţeles ce îl deranja în relaţia noastră!”. Rareş, la rândul lui a spus: “Sunt foarte plăcut surprins şi mândru de ea. Eu am învăţat în primul rând să ţin frâu emoţiilor mult mai bine şi că mai am foarte mult de lucru cu mine”. La cea mai aşteptată întrebare a sezonului, cei doi au dezvăluit la unison că vor pleca împreună, pentru ca la interviul de după trei luni să mai spună că s-au mutat deja împreună.

Aseară, Maria și Dani și-au aflat și ei răspunsurile pentru care au venit la Insula Iubirii, după o ceremonie a focului complicată, care i-a adus din nou faţă ȋn faţă, după 21 de zile, dar și ȋmpreună cu ispitele care i-au ajutat să ȋși reevalueze sentimentele. La cea mai așteptată ȋntrebare a emisiunii, Maria a răspuns: “O să plec singură. Asta ȋnseamnă că relaţia noastră s-a terminat aici!”, ȋn vreme ce Dani a completat: “Poate sună ciudat, dar ȋmi doresc să plec cu ea, dar nu ȋmpreună, ci ca și o prietenă. Consider că mai avem chestii de rezolvat!”. În momentul ȋn care Mădălina și-a făcut apariţia la bonfire-ul final, lucrurile au luat o altă ȋntorsătură: “Nu m-am așteptat nicio clipă să trăiesc povestea pe care am trăit-o aici. Nu am venit cu intenţia de a mă ȋndrăgosti, am fost luată prin surprindere până și eu, de mine și de tot ce s-a ȋntâmplat aici!”, a dezvăluit ea, pentru ca la final să completeze: “Vreau să părăsesc Insula alături de Dani!”. Concurentul a aprobat: “Clar cu Mădă, dar vreau să am ocazia să mai discut măcar o oră cu Maria! E greu de explicat cum mă simt acum, dar cred că cel mai bine din ultimii 5 ani!”.

Pentru Iustina şi Cornel, experienţa Insula Iubirii s-a încheiat într-un mod total neaşteptat. După un bonfire final, la care Iustina s-a prezentat deopotrivă neîncrezătoare şi spăşită, mărturisind: “Cornel mi-a demonstrat că mă vrea pe mine şi pe multe alte femei!”, dar şi “Îmi este ruşine cu mine să mă uit. Nu am cuvinte eu pentru mine pentru ce am văzut acolo!” şi în care Cornel i-a reamintit: “Ce te-am rugat eu când am venit aici, şi ce ai făcut tu?”, cei doi au luat o decizie neaşteptată. “Nu ştiu dacă eşti pregătit pentru asta! Nici eu nu sunt!”, i-a mărturisit Iustina lui Cornel, oferindu-i un test de sarcină prin care îl anunţa că va deveni tată. “În sfârşit sunt şi eu fericit din nou!”, a dezvăluit Cornel, pentru ca la întrebarea mult aşteptată să răspundă amândoi: “Toţi trei!”. “Am puterea să o iert şi să merg acasă cu ea pentru că o iubesc enorm. Testul de sarcină a fost doar cireaşa de pe tort. Nu ştiam că pot iubi atat de mult! Te voi iubi mereu şi te voi face cea mai fericită femeie!”. După trei luni, emisiunea i-a găsit pe cei doi în aşteptarea venirii pe lume a fetiţei lor, fericiţi că au participat la Insula Iubirii: “Ce a fost pe Insulă a rămas acolo. La noi experienţa a avut happy end şi cred că a venit în momentul în care aveam cea mai mare nevoie!”, a completat şi Iustina.

Ultimul bonfire al sezonului opt i-a adus faţă în faţă pe Cristina şi Andrei, singurul cuplu căsătorit de la Insula Iubirii, cu o relaţie de peste 10 ani. “Nu sunt pregătită să îmi iau adio de la omul pe care l-am iubit cel mai mult. Nu ştiu cum o să fac faţă confruntării!”. “Voi sunteţi cuplul cu miza cea mai mare, o căsnicie de 10 ani. În seara asta veţi face ceva ce voi nu mai făcuserăţi demult. Veţi vorbi unul cu celălalt, vă veţi spune totul sincer, deschis!”, a început Radu Vâlcan întâlnirea dintre ei. După ce şi-au spus fiecare ce îi apăsa mai tare, la marea întrebare a sezonului au răspuns fără să stea pe gânduri: “Separat!”. “Chiar dacă este greu, cu timpul vă veţi da seama că tot ce s-a întâmplat aici a fost în folosul vostru!”, le-a spus Radu celor doi. “Numai eu ştiu ce e în sufletul meu, numai că am devenit imună. M-a dezamăgit profund, nu mai am lacrimi!”, a dezvăluit Cristina, în vreme ce Cornel a completat: “Doare că ne-am pierdut!”. La întâlnirea cu Diandra, Andrei a mărturisit că ar vrea să părăsească Insula împreună cu Diandra, dar ispita a lămurit lucrurile: “Consider că mai are nişte lucruri de rezolvat acasă şi că merităm amândoi să construim un început pe o fundaţie solidă, sănătoasă şi nu pe dărâmături!”. A urmat rândul Cristinei să se revadă cu Eric. “Vreau să continui ceea ce am început, aşa că aş vrea să plec împreună cu Eric!”, a dezvăluit concurenta, iar ispita a fost de acord: “Cris e o femeie măritată, dar nu mă interesează şi decid să plec cu ea!”. La interviul făcut după 3 luni de la întoarcerea din Thailanda, Cristina a povestit: “Eu îmi propusesem să îl uit, am băgat divorţ, însă Dumnezeu mi-a pus virtute iertarea. … încerc să îi înţeleg motivele, fiecare a făcut la rândul lui câte o greşeală. Ne-am trezit, sunt fericită în prezenţa lui!”, în vreme ce Andrei a completat: “Deci, ne căsătorim!”.

               „Şi-au reevaluat sentimentele, fidelitatea şi încrederea. S-au confruntat cu adevăruri dureroase, au făcut alegeri şi şi-au forţat limitele, iar la final au tras linie şi au decis pentru ei şi relaţia lor. A fost o experienţă unică, din care toţi au învăţat. Şi care i-a schimbat. Testul insulei a demonstrat: iubirea are ultimul cuvânt! Cine iubeşte nu lasă!”, a mărturisit Radu Vâlcan la finalul celui de-al optulea sezon Insula Iubirii la Antena 1. Castingul pentru un nou sezon se află deja în desfăşurare astfel că cei care vor să îşi supună relaţia celui mai dur test al fidelităţii o pot face înscriindu-se pe casting.a1.ro.

Subiecte în articol: final cupluri decizie surpriză
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri