Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Derby cu Budescu și Torje

Derby cu Budescu și Torje

de Adi Munteanu    |   

Cel mai important transfer al acestei perioade este revenirea în țară a lui Constantin Budescu la FCSB. Acum rămâne de văzut în ce formă sportivă este „Budi” după aventura sa în Arabia Saudită la Damac FC, echipă care s-a salvat de la retrogradare pe final de campionat.

 

Budescu a fost convins să revină la FCSB și va juca sub comanda lui Edi Iordănescu. Obiectivul este clar:  titlul de campioană. Gigi Becali a observat că lotul echipei pe care o patronează s-a subțiat considerabil după plecările lui Man și Moruțan și că după accidentările lui Florin Tănase și Florinel Coman, rămânând doar cu tineri neexperimentați. Astfel s-a orientat pe repatrierea lui Keșeru și a lui Budescu. Dar aceștia au sosit de curând la echipă și va mai dura până când Edi Iordănescu va reconstrui jocul. Principala problemă este că până acum FCSB nu a jucat într-un sistem cu vârf de atac clasic, așa cum este Keșeru, și nici nu au avut un pasator de talia lui Budescu,  jucător care știe să pună în valoare un vârf de meserie. De altfel, lipsa unui jucător de ultimă pasă pe vârf a făcut ca încercările cu Vukusici, Petre sau, mai nou, Mamut, să fie eșecuri. Tănase, deși a jucat în față, el a fost mereu un „vârf fals”. Dar va juca Budescu? Știrile de la primele antrenamente ale lui sub comanda lui Edi Iordănescu spun că s-ar fi accidentat. Dacă se confirmă, FCSB va avea o mare problemă cu Dinamo, pentru că nu există în lot un jucător care să-l pună în valoare pe Keșeru, acesta urmând practic să șomeze pe teren. Golgheterul all time al lui Ludogoreț are nevoie de pase pe care jucătorii lui Iordănescu nu sunt obișnuiți să le ofere, stilul cu care sunt obișnuiți este altul. În plus, pe teren nu mai sunt nici Man, nici Moruțan, cu care Keșeru ar fi putut intra în combinații.

 

Dinamo și-a completat lotul

De cealaltă parte, Dinamo, după ce i s-a ridicat interdicția de a face transferuri, a încercat să întărească un lot extrem de subțire, dominat de jucători lipsiți de experiență de la echipa de juniori. Dacă FCSB se laudă cu repatrierea lui Budescu, Dinamo se poate lăuda cu repatrierea lui Torje. Comparându-i pe cei doi, situația lor este similară. Amândoi au jucat foarte puțin în ultima vreme la echipele de la care au venit, Liga 2 din Turcia în cazul lui Torje și Arabia Saudită în cazul lui Budescu. Nici ceilalți jucători aduși de Dinamo nu au jucat foarte mult în ultima vreme, însă, spre deosebire de FCSB, la Dinamo au fost aduși mulți dinamoviști pursânge, care vor aborda cu foarte multă ambiție „eternul derby”.

Echipa lui Dario Bonetti ar putea arăta așa: Iliev - Nica, Popa, Ricardo Grigore, Radu - Cosmin Matei, Răuță, Steliano Filip - Torje, Ivanovski, Dejan Sorescu.

Edward Iordănescu ar putea juca cu Straton - Radunovici, Vinicius, Miron, Crețu - Olaru, Budescu, Ovidiu Popescu - Octavian Popescu, Corbea - Keșeru.

Comparând cele două echipe probabile, Dinamo pare favorită în fața FCSB după mulți ani.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri